1. Jacques Le Goff, Eroi si minuni ale Evului Mediu, Colectia Cartier Istoric, 2010.
„Lucrarea exploreaza imaginarul medieval din perspectiva celor doua componente majore: eroii, precum Carol cel Mare, Cidul, Regele Arthur, Roland, Papesa Ioana, Robin Hood, fara a uita de Melusina si de vrajitorul Merlin, dar si vulpoiul si licornul; si minunile, trei edificii sau forte care domina societatea, respectiv catedrala, cetatea si claustrul. Iconografia medievala ignora granitele dintre natural si supranatural, dintre lumea de aici si cea de dincolo, si acopera un larg spatiu geografic. Pe de alta parte, aceasta istorie a imaginarului este o istorie pe termen lung, prezentand acesti eroi si aceste minuni asa cum au fost construite si venerate de Evul Mediu, apoi lasate mostenire secolelor urmatoare, in care acestea continua sa existe, mai cu seama gratie unor noi suporturi ale istoriei, precum cinematografia si banda desenata."
2. David Le Breton, Antropologia corpului si modernitatea, Colectia Cartier Istoric, 2009.
„Publicata pentru prima oara in 1990, aceasta lucrare a inaugurat o serie numeroasa de publicatii consacrate corpului, devenit, incepand cu acest deceniu, "unul dintre analizatoarele majore ale societatilor contemporane, un fin revelator al statului individului." Omul occidental isi descopera un corp, loc privilegiat al bunastarii, al aparentei prezentabile, semn al individului si al diferentei sale fata de ceilalti. Acest corp este insa si un loc al precaritatii, al imbatranirii, care trebuie combatatuta pentru a evita pierirea si a incerca sa aduci sub ascultare insesizabilul. Va deveni el oare o structura stanjenitoare de care ar trebui sa te eliberezi?"
3. Regis Burnet, Evanghelia tradarii. O biografie a lui Iuda, Cartier Istoric, 2010.
„Problematica acestei carti nu este, asadar, centrata asupra identitatii lui Iuda, ci asupra modului in care Iuda a fost inteles. Prima parte porneste de la texte si arata dificultatea care apare atunci cand incerci sa le ordonezi in cadrul unei naratiuni unificate a faptei lui Iuda. Ea se incheie, deci, firesc, cu capitolul III, care constituie argumentarea in favoarea ideii ca predarea lui Iisus este un mister. Celelalte doua parti aprofundeaza atitudinile fata de acest mister. A doua trateaza atitudinile traditionale: Iuda este un tradator, un mare ticalos, raul prin excelenta. A treia revine asupra unei anume rasturnari a perceptiei figurii lui Iuda, devenita din ce in ce mai evidenta odata cu Reforma, si pune problema noii atitudini fata de acest personaj si a imposibilitatii, notabile cu precadere incepand cu secolul al XX-lea, de a-l considera vinovat."
4.Venedikt Erofeev, Moscova-Petuski, Colectia Cartier Clasic, 2004.
„Ca si un alt mare "poem" al literaturii ruse (Suflete moarte), Moscova-Petuski cuprinde relatarea calatoriei unui bautor metafizic, parcursa intr-o extraordinara stare de lirism. O bataie de joc la adresa angajamentului omului sovietic in constructia socialismului. Redusa ca dimensiuni, de un haz fabulos, cartea este una din operele fundamentale ale underground-ului sovietic."
5. Okakura Kakuzo, Cartea ceaiului, Colectia C[ART]IER, 2010.
„Filosofia ceaiului nu e numai estetica, in intelesul obisnuit al cuvantului, caci, vadeste, in legatura cu morala si religia, intregul nostru punct de vedere fata de om si de Fire. Ea e igiena, pentru ca sileste la curatenie; e gospodarie, pentru ca arata cum tihna se gaseste mai curand in simplicitate decat in incarcat si costisitor; ea e geometria moralei, intrucat hotarniceste simtul nostru de masura fata de univers. Ea infatiseaza duhul adevarat al democratiei rasaritene, facand din toti credinciosii sai aristocrati de gust. "
6. Lewis Carroll, Aventurile lui Alice in Tara Minunilor, Colectia codobelc, 2010.
„Este Alice un simbol adecvat pentru ceea ce orice fiinta umana ar lupta sa devina? Sunt inclinat sa raspund afirmativ... Ea a invatat sa se stapaneasca, a castigat o constiinta a identitatii ei, poate gandi logic fara sa inceteze a fi plina de imaginatie..." W.H. Auden
7. Martine Laffon, Hortense de Chabaneix, Cartea lui DE CE, Colectia codobelc, 2009.
„Cartea lui DE CE cu saptezeci si unu de raspunsuri la intrebari serioase si amuzante exploreaza domenii la fel de variate precum viata cotidiana, micile manii, functionarea corpului, natura, sentimentele, credintele si moartea. O carte de descoperit singur... sau in familie!"
8. André Gide, Jurnal, 4 vol., Colectia Cartier Clasic, 2008.
„Jurnalul lui Andre Gide, este prima traducere romaneasca integrala, a fost efectuata dupa editia in doua volume, din 1996, respectiv 1997, de la Gallimard, din colectia Bibliotheque de la Pleiade, figurind cu numarul 54, editie la care au lucrat multi ani gideologii Eric Marty si Martine Sagaert. In timp ce prima editie a jurnalului (1946) acoperea numai perioada 1939-1942, iar a doua editie – perioada 1889-1939 (primul volum) si 1939-1949 (al doilea volum), ultima editie acopera intregul traseu diaristic al scriitorului parizian, 1890-1925 (primul volum) si 1926-1950 (volumul al doilea)."
9. Dominique Joly, Dictionarul piratilor si corsarilor, Colectia Cartier Dictionar, 2009.
„Vanatoarea de comori, sentimentul de libertate, viata pe mare... pana in zilele noastre, istoriile cu pirati ne fac sa visam... O tema care inflameaza imaginatia si ale carei secrete ati vrea sa le patrundeti?... Cum traiau acesti oameni? Ce aventuri celebre au marcat istoria pirateriei? La abortaj!"
10. Paul Morand, Jurnal inutil, 2 vol., Colectia Biblioteca Deschisa, 2009.
„Scris cand cu carioca, cand cu pixul, cand cu stiloul sau cu creionul, insotit de foi volante, de pagini smulse din carnete, de fotografii, de articole taiate din ziare, de scrisori prinse cu bold (unele, din diverse perioade, sunt reunite in Anexele volumului II sau figureaza in Indexul general), acest Jurnal se prezinta ca o lucrare destul de asemanatoare cu un colaj pictural. El contine chiar si cateva desene facute de mana, zeci de carti postale si hartii cu antet ale hotelurilor din toate tarile lumii. Cosmopolit, la fel ca autorul sau, dezvaluind, asa cum el insusi o scrie, dorinta nestramutata a acestuia de a fi altundeva."
Editura Cartier mai participa la targurile: Frankfurter BuchMesse, Salon du Livre Paris, London Book Fair, Bookfest.