21 martie 2009 – Repetitie cu public pe scena Operei din Bucuresti:
"Evgheni Oneghin" de Ceaikovski
de Monica Stan
Marturisesc: este pentru intaia oara cand il ascult pe Ceaikovski in ipostaza de compositor de opera.
Recunosc: lipsa de timp m-a facut sa un ma documentez cu privire la opera, la libret, bazandu-ma doar pe ce am auzit la radio.
Am decis deci astazi, sa merg la repetitia generala cu public de la Opera, bazandu-ma doar pe instinctul de a urmari cu mare atentie si de a intuí libretul, muzica. Si, spre fericirea mea, a functionat!
Chiar daca intrarea a fost libera, un ma asteptam ca sala sa fie atat de plina, dar, in acelasi timp, ma bucur enorm ca a fost asa pentru aplauzele finale indreptate catre solistii care au facut scena sa straluceasca precum un diamant foarte atent slefuit.
Mi-a placut foarte mult repetitia, care a prezentat o tinuta de spectacol impecabil. Am fost placut impresionata de montarea lui Ion Caramitru, pe care, spre rusinea mea, il stiam si il iubeam doar ca actor. Am auzit cateva declaratii ale domniei sale la radio si am incercat sa imi schitez cateva idei. Ce bine ca m-am inselat! O montare clasica, frumoasa, cu simboluri, insa destul de usor de urmarit, chiar daca dupa cere un exercitiu de gandire. Multa eleganta, la care solistii au stiut sa se ridice sau pe care au reusit sa o foloseasca in propriul avantaj.
Distributia a fost fabuloasa: un Oneghin (Ionut Pascu) plin de forta si de viata, tinand o destul de neplacuta predica Tatianei (Tina Munteanu) care ii marturiseste iubirea, provocator si jignitor cu Lenski; puternic si norocos in actul al doilea, cand castiga duelul, gol si plictisit in ultimul act, revenind din pribegie, indragostit in momentul in care o reintalneste pe Tatiana, marturisindu-i acesteia iubirea si pierdut in final, cand aceasta, desi marturisindu-si dragostea pentru el, refuza sa incalce juramintele facute sotului ei.
Ionut Pascu a afisat o voce puternica, placuta, o interpretare frumoasa, un joc convingator.
Pe Tina Munteanu o descopar pentru a doua oara, intr-un spectacol de cu total alta natura decat primul. Mi-a placut mult interpretarea ei din aceasta seara. A facut din Tatiana un personaj credibil si foarte sensibil.
Chiar daca aparitiile ei sunt mai scurte, Maria Jinga a creat un personaj – Olga – plin de vitalitate si buna dispozitie.
Tenorul Calin Bratescu a dat nastere prin interpretarea-i atat de frumoasa si eleganta, prin vocea-i minunata si sensibila unui Lenski fabulos, smulgand ropote aproape nestavilite de aplauze la sfarsitul unei arii excelent cantate (actul al doilea). Pana si moartea atat de greu de interpretat a jucat-o natural, demn, elegant. Superb. O implicare vocala si fizica totala in rol, lucru de altfel caracteristic domniei sale. Multe, foarte multe aplauze binemeritate in final.
Toate personajele au fost minunat interpretate, chiar daca nu a fost decat o repetitie generala.
De fapt, stand si gandindu-ma, un stiu daca greul nu a stat pe umerii distributiei din aceasta seara, in sensul in caree ea a prezentat primul spectacol, ea a avut primul impact cu publicul, dupa o munca epuizanta de o luna si jumatate de repetitii. Deci, din acest punct de vedere FELICITARI DISTRIBUTIEI DE LA REPETITIA GENERALA!
Am plecat de la Opera fericita cum un am mai fost vreodata la o premiera sau la vreo repetitie generala cu sau fara public, de aproape unsprezece ani de cand am inceput sa merg frecvent la spectacole (mai intai la Timisoara iar acum la Bucuresti). Au mai fost in acesti ani doua sau trei spectacole care m-au "prins" astfel, toate pe scena timisoreana. Si, culmea: unul dintre ele chiar cu titularul rolului Lenski din aceasta seara, Calin Bratescu.
Cu foarte mare dificúltate imi opresc lacrimile de fericire, dar un vreau in niciun chip (pana miercuri) sa imi pierd starea sufleteasca de bine, de incantare in legatura cu ceea ce mi s-a intamplat. Vreau si sunt sigura ca voi reusi sa imi pastrez in minte si in suflet imaginile si muzica acestei seri.
A fost primul spectacol, de cand imi pot aduce aminte, la care nu am mers cu niciun fel de emotii, fiind convinsa ca totul va fi bine. Si asa a fost!
Emotiile s-au strecurat insa incet incet in sufletul meu pe masura ce spectacolul curgea, pe masura ce ascultam muzica. Cele mai intense emotii le-am simtit in momentul duelului dintre Oneghin si Lenski, la aplauzele finale si in culise, caci sunt fericita posesoare a celui de al doilea autograf de la Ion Caramitru si al unui nou autograf din partea tenorului Calin Bratescu.
Contact
Facebook