Scena noua … emotii noi
"La Boheme" pe scena bucuresteana
autor: Monica Stan
Sambata seara, de ziua indragostitilor, Opera Nationala din Bucuresti a oferit melomanilor un spectacol de o extraordinara sensibilitate: "La Boheme" de Giacomo Puccini.
Intrand in sala, am avut senzatia ca pasesc intr-o alta dimensiune, intr-un roman de secol XIX, in care este descrisa o sala de spectacol din Paris sau Londra. Parca respiam si traiam istorie culturala intr-un secol mult prea rapid si tumultuous, care adesea nu ne mai lasa ragazul de a ne bucura de ceea ce ne place.
Teribilele emotii pe care le avusesem inca de la plecarea de acasa in loc sa se potoleasca se inteteau. Explicatia era destul de simpla: pe scena avea sa cante tenorul meu preferat – Calin Bratescu, despre care pot spune, fiind convinsa ca nu gresesc, ca a facut cele mai bune roluri in "La Traviata" si "La Boheme", pe care eu le-am vazut vreodata intr-o sala de spectacol.
Acum, la Bucuresti, l-am vazut si ascultat pentru intaia oara in rolul lui Rodolfo din "La Boheme". A spune ca mi-a placut foarte mult sau chiar un "Bravo!" ar fi mult mai putin decat aprecierea pe care o merita un tenor ca el pentru interpretarea din acea seara.
Domnia sa ne-a adus pe scena un Rodolfo frumos, cu gesturi naturale si sincere, cu priviri sfredelitoare; un Rodolfo care a iesit in evidenta ca fiind personajul cel mai bine interpretat.
Calin Bratescu a stiut sa adune toata gingasia si puritatea din sufletul sau pentru a da viata unui poet care se indragosteste de la o clipa la alta de frumoasa Mimi. O minunata "Che gelida manina" a rasunat pe scena iar mainile celor doi indragostiti s-au impreunat.
Mimi, emotionant interpretata de catre Tina Munteanu, cu mainile-i reci cuprinse de ale lui Rodolfo, i se prezenta in aria "Mi chiamano Mimi".
In tabloul al doilea, personajele principale mi sa- parut plasate parca intr-un plan prea indepartat, secund, primul plan apartinand pe tot parcursul tabloului corului. Nici macar Musetta nu a aparut decat fugitiv in prim planul scenei. Dar ce mi-a placut foarte mult a fost corul de copii.
Tabloul al III-lea a fost extrem de emotionant, incepand cu ajutorul cerul de Mimi lui Marcello pentru a se desparti de Rodolfo. Mimi, epuizata de boala, ii cere acestuia ajutoul pentru ca nu mai poate trai alaturi de Rodolfo, pe care il iubeste in continuare, dar care ii face mereu reprosuri din gelozie. Apoi aceasta se retrage odata cu iesirea iubitului din han. Rodolfo i se confeseaza lui Marcello, spunandu-i ca vrea sa se desparta de Mimi pentru ca aceasta este foarte bolnava iar el, din pricina saraciei nu o poate ajuta, preferand ca aceasta sa ajunga sa fie protejata de un bogat. Rodolfo isi exprima teama pentru iubita lui Mimi, care, in tot acest timp il asculta, inspaimantata de cele auzite. Tusea o tradeaza, iar cei doi se apropie, cuprinsi de aceeasi iubire de la inceput, convenind sa se desparta in "anotimpul florilor".
In tot acest timp, Musetta si Marcello se contrazic, intreaga discutie incheindu-se cu despartirea definitiva.
Ultimul tablou ii gaseste pe Rodolfo si Marcello lucrand, gandindu-se la fostele lor iubite, Mimi si Musetta. Colline si Schaunard apar, fara a-si fi gasit de lucru. Tinerii incearca sa se amuze pe seama saraciei lor dar sunt intrerupti de Musetta care vine si le spune ca Mimi este jos, foarte bolnava si nu poate urca singura scarile. Rodolfo coboara intr-o clipa si o ajuta. Este fericit sa o revada, dar, in acelasi timp, ingrozit de moartea pe care o simte atat de aproape. Mimi se prabuseste pe un pat si se odihneste. Cei trei prieteni impreuna cu Musetta pleaca, lasandu-i singuri pe indragostiti, care isi amintesc momentele frumoase ale inceputului iubirii lor. Apoi, in urma unei crize de tuse, Rodolfo o lasa sa se odihneasca, intorcandu-se parca spre sine pe marginea patului. Musetta, Marcello si Colline revin cu medicamente, insa asista neputinciosi la moartea lui Mimi. Revine si Schaunard, intreband ce face prietena, in timp ce ceilalti ii fac un semn ca totul s-a terminat, moment in care Rodolfo ii spune ca e linistita. Apoi vede privirile prietenilor si intelege.
"Che vuol dire
quel’ andare e venire
quel guardarmi cosi…"
Acestea sunt ultimele cuvinte pline de durere ale lui Rodolfo, cu sufletul frant de pierderea lui Mimi, imbratisand-o pentru ultima oara.
Pentru mine "La Boheme" din 14 februarie a fost mult mai mult decat un simplu spectacol! A fost o poveste, pe care o voi pastra in suflat pana cand viata mea va ajunge in punctual final si, daca se poate, si dupa.
Am vazut zeci, poate sute de spectacole de "La Boheme" in sala si foarte multe la televizor, insa niciodata nu am fost atat de impresionta. Emotiile sincere si profunde proveneau mai ales din faptul ca in sfarsit am vazut un spectacul regizat conform sufletului meu, o regie asa cum dintotdeauna mi-am dorit sa vad si un tenor care a stiut, a inteles, a simtit sa interpreteze tulburator de frumos acest rol.
Sunt fericita nu numai pentru ca am avut sansa de a vedea o reprezentatie extraordinara, dar si pentru sansa de a-mi tine cuvantul fata de un om, fata de un artist, pe care il iubesc foarte mult. Multumiri si un buchet de garoafe rosii…
Contact
Facebook