contact Contact Facebook Facebook
sigla
Sport
Cohen a binecuvantat publicul din Romania
- Luni, 22 Septembrie 2008 14:01 -

Bucuresti, 21 septembrie 2008 – Dupa cateva luni de pregatiri, amanari si emotii, Leonard Cohen a cantat in aceasta seara pe scena stadionului Arcul de Triumf din Capitala. Cohen a fost punctual… spre deosebire de o mare parte a publicului sau din Romania, care a ales sa ajunga la stadion cu foarte putin timp inainte de ora de incepere a spectacolului (19.00 - anuntata pe bilete si invitatii), desi accesul a fost anuntat si permis incepand cu ora 17.30.

Artistul si-a inceput spectacolul cu unul dintre cele mai cunoscute cantece ale sale: „Dance me to the end of love", urmat, curgator, de „The Future" si o serie dintre cele mai faimoase piese din repertoriul sau. Trei torturi (doua pe scena si unul in culise), 74 de ani (impliniti astazi), 27 piese, aproape 3 ore de magie cu 20 de minute (pauza), pentru 10.000 de spectatori si 180 de persoane din staff-ul de organizare – cam asa s-ar traduce, pe scurt, acest eveniment in cifre.

Din spectacol nu au lipsit: „In My Secret Life", „Who by Fire", „Tower of Song", „Suzanne", „Hallelujah" si „I’m Your Man", piese pe care publicul le-a primit cu aplauze calduroase, in ciuda gradelor Celsius ce scadeau din ce in ce mai mult. La final, dupa mai bine de doua ore de concert, Leonard Cohen s-a retras de pe scena in acorduri de vals, aplauze si urale… pentru ca sa revina, apoi, pentru un bis NEPROGRAMAT ce a durat peste 30 de minute. In acest timp, spectatorii au ramas in picioare, in ciuda ploii ce s-a incapatanat sa apara, totusi, la final si, mai mult, au cantat „Happy Birthday, Mr. Cohen!". Mr. Cohen, rezervat, riguros si… timid, a zambit din ochi, vizibil emotionat, dar a continuat sa cante.

Emotionat a fost Leonard Cohen pe tot parcursul sederii sale in Romania. Venit cu trei zile inainte de concert, canadianul a tinut sa repete de doua ori, sambata si duminica, aproape intreg playlist-ul.

„Closing Time" – piesa si momentul – au sosit, insa, iar Leonard Cohen si-a terminat spectacolul multumind celor prezenti pentru atentie, asa cum a facut-o, de altfel, pe tot parcursul spectacolului. „Go home, I don’t want you to catch a cold !" - a tinut Leonard, sa puncteze, usor ironic, "exodul" brusc al celor din zona cu locuri pe scaune, care, speriati, probabil, de ploaie, au luat cu asalt portile de iesire.

„Ca o RUGACIUNE a fost concertul asta, absolut FABULOS, felicitari si un mare BRAVO!", a spus Marius Tuca, Directorul Jurnalului National, la finalul concertului ce aniverseaza 15 ani de existenta a cotidianului pe care-l conduce. Ultimele cuvinte ale lui Leonard Cohen catre publicul sau din Romania au fost: "God Bless You!".




Comentarii:

Neautentificat!
Pentru a trimite comentarii trebuie sa va inregistrati sau sa va logati:
Site-uri locale: Timisoara | Bucuresti | Arad |