Sectorul 3
Bucuresti
Centrul istoric al orasului este incadrat de Splaiul Unirii la sud, Calea Victoriei la vest, B-dul Elisabeta la nord si B-dul I.C. Bratianu la est. Vechiul oras s-a ridicat, incepand cu veacul al XVI-lea in jurul Curtii voievodale, care devenise resedinta oficiala a domnilor munteni. Curtea domneasca a fost un adevarat magnet pentru marea boierime, negustori si meseriasi. Strazile din jurul Palatului Voievodal pastreaza si in zilele noastre denumirile vechilor grupuri de meseriasi care le locuiau : str. Selari, str. Sepcari, str. Covaci, str. Zarafi, str. Caldarari. Pe strada Franceza, fosta Ulita Islicarilor, la numarul 27-33, se afla vestigiile Palatului Voievodal Curtea Veche. Situat in mijlocul Campiei Romane, pe calea cea mai scurta care leaga Transilvania de Dunare, orasul a aparut aici si nu in alta parte pentru ca era un popas important pe care nimeni nu il putea ocoli pe drumul dintre Dunare si Carpati.
Cu aceasta pozitie privilegiata in mijlocul campiei, la intretaierea drumurilor comerciale, Bucurestii au fost o adevarata placa turnanta intre Orient si Occident, intre Nordul si Sudul continentului. Resedinta voievodala, cetate de scaun si apoi capitala, Bucurestii au cunoscut o dezvoltare permanenta, atat din punct de vedere demografic cat si teritorial si edilitar. Din punct de vedere al administratiei teritoriul orasului a cunoscut mai multe forme succesive de organizare. La inceput a fost impartit in cinci subdiviziuni numite plase sa plasi. La sfarsitul secolului al XVIII-lea erau mentionate in Bucuresti plasa Targul, plasa Podul Mogosoaiei, plasa Targul de Afara, plasa Brosteni si plasa Gorgani.
La inceputul secolului al XIX-lea, plasile se transforma in "culori", "vapsele" sau "boiele" si ele la randul lor tot in numar de cinci: de Rosu, de Galben, de Negru, de Albastru si de Verde. Secolul XX aduce cu el restrangerea numarul culorilor la patru, "vapseaua" de Rosu fiind inglobata in celelalte ramase. In 1926, "Legea pentru organizarea administratiei comunale a orasului Bucuresti" impartea orasul in patru sectoare, care vor pastra in denumirea lor numele vechilor culori: Sectorul I Galben, Sectorul II Negru, Sectorul III Albastru si Sectorul IV Verde. Foarte important insa este faptul ca, in baza acestei Legi, se infiinteaza primariile de sector. Primaria de sector era persoana juridica si era condusa de un primar impreuna cu un consiliu. Fiecare primarie avea buget separat si dreptul sa perceapa taxe, impozite si contributii de la locuitorii domiciliati pe teritoriul pe care il administra.
Cele patru sectoare si primariile lor vor preda stafeta in septembrie 1950 raioanelor (in numar de opt), care la randul lor se vor preschimba in opt sectoare. Din august 1979, numarul sectoarelor se va restrange de la opt la sase, prin comasarea sectoarelor 1 cu 8 si 2 cu 3. Sectorul 3, s ectorul cu numarul cel mai mar e de locuitori, se intinde din centrul Capitalei, din zona Piete i Universitatii, pana la limita comunei Gl ina spre est, fiind delimitat la nord de Calea Calarasilor, B-dul Basarabia si Soseaua Vergului, iar la sud de Dambovita si jumatatea stanga a Splaiului Unirii.
Pe o suprafata totala de 3285ha locuia la 01 iulie 2003 o populatie de 394 228 locuitori. Este sectorul cel mai populat din Bucuresti. Este un adevarat oras in marea capitala a tarii. Primaria sectorului este situata in strada Parfumului 2-4, intr-o cladire frumoasa, ridicata in perioada interbelica si care initial a fost sediul Judecatoriei Ocolului 5. Interesant de remarcat este faptul ca in aceasta cladire, pana dupa primul razboi mondial, cand apar primariile de sector, a functionat cea mai inalta autoritate oraseneasca bucurestesteana.
Din trecut spre viitor
Piata Universitatii
Pe locul Pietei Universitatii de astazi, pe granita dintre actualele Sectoare 3 si 1 se gasea Manastirea Sf. Sava. Chiliile acestei manastiri au fost martorele inceputului invatamantului national. Pe vremea lui Constantin Brancoveanu aici functiona o scoala cu caracter general, care in secolul al XVIII-lea se reorganizeaza sub numele de Academia Domneasca, pentru ca in 1918 in acest loc Gheorghe Lazar sa puna primele baze ale invatamintului romanesc. Pe mijlocul pietei, orientate cu fata spre Universitate se afla patru statui: Ion Heliade Radulescu, unul din parintii literaturii ramane, Mihai Viteazul, primul unificator de tara, Gheorghe Lazar, fondatorul invatamintului in limba nationala, si Spiru Haret, profesor si reformator al invatamintului romanesc.
Biserica rusa
Construirea Bisericii Ruse a inceput in anul 1905, la initiativa ambasadorului rus in Romania si cu acordul Curtii imperiale de la Sankt Petersburg. Realizata in stil rusesc, biserica este opera arhitectului Preobrajenschi. Pictura care ocupa o suprafata de peste 1000 mp realizata de pictorul Vasiliev, se pare ca este singura opera a artistului conceputa in afara hotarelor rusesti. Biserica a fost sfintita in anul 1909 si are hramul Sfantul Nicolae. Datorita probabil aproprierii de Universitate, biserica era inca din perioada interbelica Paraclisul Universitatii. Tinand cont de acest element, Sfantul Sinod si Preafericitul Parinte Teoctist au hotarat in 1999 sa redea biserica studentilor.
Banca Nationala a Romaniei
Cladirea Bancii Nationale a Romaniei a fost ridicata dupa planurile arhitectilor francezi Cassien Bernard si Albert Galleron, in 1883.
Locul actualei banci a fost ocupat de unul dintre cele mai cunoscute hanuri bucurestene: hanul Serban Voda. Consruit dupa 1680, hanul era foarte intins, ocupand un spatiu cuprins intre strazile Lipscani, Smardan si Doamnei. De-a lungul timpului, hanul a trecut prin incendii si cutremure, ajungand cu greu pana in 1883, cand a fost daramat pentru a face loc edificiului B.N.R.
Biserica Stavropoleos
In pisania de la intrare se spune ca Biserica Stavropoleos a fost facuta "cu toata cheltuiala Cucernicului Ieromonah si Arhimandrit Ioanichie in anul 1727 octombrie 30". Numele bisericii vine de la localitatea Stavropole (Stavropoleos) din Grecia, unde ctitorul ei a fost mitropolit. Biserica a simtit din plin vitregia timpului. In a doua jumatate a sec. al XIX-lea ea era amenintata de ruina. Cutremurele din 1802 si 1832 ii distrusesera turla si clopotnita. Restaurarea lacasului s-a facut intre anii 1904 ? 1908 dupa planurile si sub conducerea lui Ion Mincu. Lucrarile au continuat si dupa moartea lui Mincu, fiind terminate dupa primul razboi mondial. Datorita simtului artistic si priceperii arhitectului Ion Mincu, biserica si-a pastrat frumusetea, fiind unul dintre cele mai valoroase monumente ale sec. al XVIII-lea.
Palatul Postelor. Muzeul National de Istorie al Romaniei.
Palatul Postelor a fost ridicat in ultimii ani ai sec. al XIX-lea, dupa planurile arh. Alexandru Savulescu. Pe acest loc se gasea un han ridicat de Constantin Brancoveanu, cunoscut sub numele de Hanul lui Constantin Voda. Se spune ca era un han mare si bine cladit, cu ziduri facute sa reziste unui evntual atac. Hanul a fost daramat la jumatatea sec. al XIX-lea, pe locul lui construindu-se in perioada 1894 ? 1900 Palatul Postelor. In cladire s-a deschis din 1972 Muzeul National de Istorie a Romaniei.
Biserica de Juramant
Pe locul pe care se gaseste biserica de azi a existat o alta biserica inca din sec. al XVI-lea, purtand hramul Sf. Dumitru. Biserica Sf. Dumitru este pomenita de la jumatatea sec. al XVII-lea ca biserica de juramant. Aici se faceau juramintele solemne pentru judecati. Impricinatii, fie ca erau acuzati, fie ca erau acuzatori, jurau langa usa altarului in fata preotului ca vor spune numai adevarul. Din a doua jumatate a sec. al XVII-lea biserica va fi numita si a Balaceanului. Vornicul Badea Balaceanu se pare ca a refacut sau numai a reparat vechea biserica. Arsa si apoi avariata de cutremure, biserica se va reface incepand cu anul 1819.
Ministerul Agriculturii
Realizata in stilul arhitecturii din timpul lui Ludovic al XIII-lea, cladirea Ministerului Agriculturii a fost construita in 1895, dupa planurile arhitectului Louis Pierre Blanc. Palatul a fost destinat inca de la inceput Ministerului Agriculturii si Domeniilor.
Biserica Coltea
Biserica a fost prima constructie realizata din complexul de cladiri de la Coltea, intemeiat de spatarul Mihai Cantacuzino. De altfel este si singura care s-a pastrat pana in zilele noastre. Biserica a fost construita probabil intre 1701 si 1702. in pridvor se mai pastreaza fragmente din vechea zugraveala in fresca. Biserica a fost repictata in 1871, in ulei, de pictorul Gheorghe Tattarescu.
Biserica Coltea
Biserica a fost prima constructie realizata din complexul de cladiri de la Coltea, intemeiat de spatarul Mihai Cantacuzino. De altfel este si singura care s-a pastrat pana in zilele noastre. Biserica a fost construita probabil intre 1701 si 1702. in pridvor se mai pastreaza fragmente din vechea zugraveala in fresca. Biserica a fost repictata in 1871, in ulei, de pictorul Gheorghe Tattarescu.
In pronaosul bisericii se afla doua pietre funerare care acopera doua morminte. Una din pietre ne transmite prin inscriptia pe care o poarta ca acopera mormantul domnitorului Ioan Mavrocordat, cealalta, avand sapata Stema Tarii Romanesti, in partea superioara nu poarta nici o inscriptie. Sub aceasta piatra isi doarme somnul nesfarsit ctitorul bisericii, Constantin Brancoveanu. Dupa tragedia de la Constantinopol, ramasitele pamantesti au fost aduse la Bucuresti de doamna Maria, sotia voievodului, si inmormantate in secret in biserica Sf. Gheorghe. Deasupra mormantului, doamna Maria a pus o candela pe care este urmatoarea inscriptie:"Aceasta candela ce l-au dat Sti. Gheorghe cel Nou lumineaza unde odihnesc oasele fericitului domn Io Constantin Brancoveanu Basarab voievod si este facuta de Doamna Mariei Sale Maria, care si Maria sa nadajduieste in Domnul, iarasi aici sa i se odihneasca oasele. Iulie in 12, leat 7228 (1728)." Aveau sa traiasca 200 de ani pana cand Virgil Draghiceanu va descifra inscriptia aflata pe candela si toti vor afla cine si-a aflat linistea sub piatra fara inscriptie din pridvorul bisericii.
Ansamblul "Kilometrul Zero"
Tot in gradina Sf. Gheorghe exista in mijlocul unui bazin circular, pe o roza a vanturilor, o sfera metalica pe care se gasesc semnele zodiacale. Este monumentul "Kilometrul Zero". De aici incepe masurarea distantelor spre granitele Romaniei. Vorbind despre monumentul "Kilometrul Zero" al Romaniei nu se poate sa trecem peste paradoxul care a facut ca inceputul realizarii lui sa fie in anul 1937, iar inaugurarea sa se faca dupa mai bine de jumatate de secol, la 9 Iunie 1998. Ansamblul monumental ar fi trebuit initial sa se prezinte in forma unui bazin circular in centrul caruia sa fie o roza a vanturilor, intre razele careia se gaseau stemele provinciilor cu numele oraselor ? capitala. In mijlocul bazinului s-ar fi aflat o sfera deasupra careia se gasea Statuia Sfantului Gheorghe omorand balaurul. Proiectul sculptorului Constantin Braschi a intampinat insa opozitia Patriarhiei: canoanele crestine ortodoxe nu permit chip cioplit. In 1940, s-a renuntat la acest proiect. Cel nou era in linii mari asemanator cu cel din zilele noastre. Din pacate nici acest proiect nu a fost dus la bun sfarsit, sfera metalica a disparut, iar placile cu numele oraselor au fost scoase. Proiectul pentru refacerea Monumentului a fost reluat dupa anul 1992. Inaugurarea a avut loc pe 9 Iunie 1998, cu prilejul festivitatilor Lunii Bucurestiului.
Hanul lui Manuc
Hanul a fost construit in anul 1808, pe o parte din teritoriul care a apartinut Curtii Domnesti. Proprietarul, Manuc Bey Marzaian, figura importanta a timpului sau, a jucat un rol deosebit in evenimentele vremii. Negustor, mare proprietar, slujbas domnesc, om politic, diplomat, Manuc a fost implicat in special in evenimentele legate de razboiul ruso-turc din 1806-1812, cand a salvat Bucurestiul de doua ori de la jaf si incendiu. Hanul lui Manuc era, alaturi de Turnul Coltei, cel mai reprezentativ monument din Bucuresti. In Hanul lui Manuc s-au purtat negocierile dintre rusi si turci si s-a semnat pacea din 1812, iar in 1818 hanul era situat primul intre hanurile mari din oras.
In 1836, hanul a fost scos la vanzare, iar in 1842 aici a fost sediul Sfatului Orasenesc. Refacut in 1874, s-a deschis sub numele de hotel Dacia.
Biserica Buna Vestire
Este cea mai veche biserica din Bucuresti. A fost zidita de Mircea Ciobanu, inainte de anul 1569, ca biserica a Curtii Domnesti. De-a lungul timpului, din cauza distrugerilor, biserica a fost refacuta in mai multe randuri. In sec. al XVII-lea, in aceasta biserica se facea anual alegerea "Judetului", seful administratiei orasenesti, dupa care, in cadrul unei ceremonii i se acordau catastiful si sigiliul orasului, insemnele demnitatii sale. Din intregul ansamblu al Curtii Domnesti, doar biserica s-a pastrat in forma ei originala.
Strada Lipscani
Una dintre cele mai vechi artere bucurestene este strada Lipscani. Initial ea s-a numit Ulita Mare. Numele de Lipscani l-a luat dupa mijlocul sec. al XVIII-lea de la orasul german Leipzig, numit de romani Lipsca.
Strada Lipscani a fost si ramane una dintre principalele strazi comerciale ale orasului.
Biserica Sfantul Mina
Biserica a fost construita inainte de 1724 de Mitropolitul Daniil. Initial a avut hramul Sf. Dumitru, Sf. Arhangheli Mihail si Gavril. Dupa reparatiile din 1874 se adauga si hramul Sf. Mina. Biserica se mai numeste si Vergu, nume care vine probabil de la boierul Vergu, mare portar si mare paharnic in timpul lui Constantin Brancoveanu. In forma actuala biserica dateaza de la 1901, cand a fost restaurata cu sprijinul fostului primar al capitalei C.F.Robescu, care locuia in apropriere si era enorias al bisericii.
Biserica Lucaci
Prima biserica ridicata la inceputul sec. al XVIII-lea in acest loc a fost din lemn. Numele de Lucaci vine de la ctitorul ei, un locuitor al cartierului. Biserica va fi inlocuita de una din caramida, cu sprijinul enoriasilor si va purta hramul Sf. Nicolae. Cutremurul din 1838 si focul din 1847 fac necesara refacerea ei. In aproprierea bisericii a locuit Anton Pann. De altfel, el a fost si cantaret aici. In zidul exterior al bisericii se afla inmormantat Anton Pann, locul fiind insemnat cu o cruce incastrata in zid si o placa comemorativa.
Sursa: Primaria Sectorului 3
Contact
Facebook