Se afişează 1701-1710 din 58023 rezultate.
-
Asian Food Fest aduce curioșilor și pasionaților o nouă ediție a evenimentului ce are în prim plan gastronomia asiatică. Festivalul se va desfășura între 8 și 10 iulie 2022, în Parcul Titan din București (în zona scenei de lângă lac), iar intrarea este liberă pentru vizitatori.
- Joi 30 iunie 2022
-
Conceptul de complex rezidențial nu mai reprezintă de mult o noutate pentru România, astfel de ansambluri de locuințe fiind prezente în aproape toate orașele importante. Mai mult de atât, ansamblurile rezidențiale constituie principala opțiune pentru multe familii care doresc să se mute ...
- Joi 30 iunie 2022
-
Puține lucruri pot fi mai triste decât un copil care nu are ce să mănânce sau care nu are asigurate lucrurile necesare unui trai decent. Și, deși, din confortul casei noastre nu putem vedea cât de mulți copii adorm fără să mănânce, ei există. Și sunt mulți.
-
Majoritatea părinților sunt copleșiți de responsabilitatea organizării unei petreceri pentru copii, fiind un eveniment de o importanță deosebită, foarte complex și, prin urmare, nu foarte ușor de organizat. Din fericire există însă numeroase soluții la care pot apela pentru a-și facilita ...
-
Cafeaua aromată reprezintă un elixir puternic, care ne revigorează în fiecare dimineață. Pentru mulți dintre noi, cafeaua reprezintă unul dintre motivele pentru care așteptăm dimineața. O cană bună de cafea, îți poate crea o star...
- Miercuri 29 iunie 2022
-
Neoclinique este una dintre clinicile stomatologice ce oferă servicii și tratamente dentare de calitate, la standarde ridicate. Pentru satisfacerea pacienților prin tratamentele ce utilizează tehnologie de ultimă oră, în zona de nord a Bucureștiului, vis a vis de mall Băneasa ...
-
Restaurant Edessa Bucuresti - va aşteapta intr-un ambient rustic, tradiţional, cu preparate din bucătăria turcească, atent pregătite de Maestrul bucatar Mahmut. Localul dispune de parcare privată pentru 35 de locuri şi de un spaţiu generos pentru clienţi de 300 locuri.
-
Bucuresti, Strada Barbu Vacarescu, nr. 82 (Vezi pe harta)
-
0735636363
- Marti 28 iunie 2022
-
Mulți dintre noi se gândesc poate mult prea mult la economisirea energiei electrice sau a mai multor consumabile din locuința lor. Acești oameni tind să uite de calitatea vieții și să se lase purtați de grija permanentă a costurilor.
- Marti 28 iunie 2022
-
Pantalonii de trening se bucură de popularitate în rândul femeilor de toate vârstele. Dacă în anii trecuți o asemenea piesă vestimentară era inclusă în echipamentul sportiv, azi stilizează ținutele de zi, casual, reprezentând un veritabil trend pentru moda de stradă.
- Luni 27 iunie 2022
-
Majoritatea dintre noi iubim vara. Vremea însorită și zilele lungi oferă energie și vă pun într-o dispoziție pozitivă. Când se apropie această perioadă a anului, trebuie să pregătim garderoba dotând-o corespunzător. Iată cinci elemente care nu ar trebui sa lipsească vara din garderobă.
407853407849407848407847407846407843407842407841407839407838