Bucuresti
Se afişează 281-290 din 439 rezultate.
  • 0

  • Miercuri 24 august 2016
  • Datorită unei invenţii a trei tineri specialişti în IT din Cluj, orice persoană din România îşi poate înfiinţa o firmă din faţa calculatorului sau direct de pe telefonul mobil, în doar câteva minute, reducându-se cu peste 90% întreg procesul birocratic.
  • 0

  • Sambata 13 august 2016
  • În perioada iulie-august, turiştii aflaţi pe litoralul românesc au avut posibilitatea de recicla dozele din aluminiu şi de a contribui la menţinerea curăţeniei în locurile de vacanţă. Peste 38.000 de doze din aluminiu au fost colectate pe litoral în cadrul campaniei „ExtravaCANza - Şi mama reciclează!”, derulată de Asociaţia Alucro – Every Can Counts.
  • La doar 7 luni, Marinel are mare nevoie de transplant de ficat pentru a supravieţui
  • 0

  • Joi 21 iulie 2016
  • Este foarte greu de crezut că într-un trup de copil, care abia a strâns 7 luni de viaţă, se pot cuibări atâtea boli nimicitoare. Este tragica poveste a lui Marinel, un băiat cuminte, foarte iubit de părinţi şi de frăţior, dar care a primit o veste cumplită de la medici: trebuie să facă de urgenţă transplant de ficat pentru a putea supravieţui, operaţie care costă 60.000 de Euro.
  • 0

  • Miercuri 13 iulie 2016
  • “Te iubesc” nu este doar un simplu clişeu pe care îl spunem când suntem fericiţi, ci are o putere atât de mare, încât activează întreg sistemul neurologic din creierul nostru şi generează o stare euforică la nivelul întregului corp.
  • 0

  • Miercuri 13 iulie 2016
  • Sentimentul pe care îl simţim atunci când suntem excluşi la locul de muncă provoacă o reacţie cerebrală asemănătoare durerii fizice, deoarece creierul uman este un organ social, arată un profesor american, în urma unui inedit experiment social realizat la Universitatea din California.
  • 0

  • Marti 12 iulie 2016
  • Larisa-Elena Nicolae este o fetiţă superbă de numai 2 ani, foarte curioasă şi dornică să înveţe lucruri noi. Din păcate, la 8 zile după naştere, fetiţa a fost diagnosticată cu şold instabil de gradul II, iar după mai multe consultaţii şi cercetări, medicii au dat un verdict medical crunt: subluxaţie coxofemurală bilaterală, displazie acetabulară bilaterală şi sindrom hipoton de cauză centrală, o malformaţie care o împiedică să meargă normal.
  • 0

  • Marti 12 iulie 2016
  • Basarabenii sunt frații românilor, dar de acum încolo există o platformă online care face exact asta: înfrățește oamenii din România și Republica Moldova. Ținta: 100 000 de înfrățiri realizate în această vară.