Se afişează 221-230 din 348 rezultate.
- poze 1
-
În secolul stresului şi al poluării, interacţionăm zilnic cu peste 80.000 de chimicale toxice, pe care tot noi le-am creat. Din acest motiv, imunitatea noastră este din ce în ce mai scăzută, obosim tot mai des şi este momentul pentru a adopta o strategie zilnică de detoxifiere, pentru a ne recăpăta energia de odinioară.
- poze 1
-
Dimineaţa este cea mai importantă perioadă din zi deoarece, în funcţie de starea psihică pe care ne-o putem induce încă de la primele ore, putem avea o zi perfectă.
- poze 1
-
Unul dintre cele mai importante momente din viaţa noastră este atunci când alegem să devenim părinţi, iar acea perioadă trebuie pregătită cu mare grijă.
- poze 1
-
La fel ca în fiecare an, Sărbătorile de iarnă ne aduc multă căldură şi pace interioară, însă, la final, cadoul primit de la Moşul are cel puţin 3 kilograme în plus şi o stare lipsită de energie.
- poze 1
-
Corectitudinea și dreptatea sunt valori după care omenirea tânjeşte de zeci de secole, însă specialiştii consideră că aceste concepte sunt aproape imposibil de implementat în viaţa reală.
- poze 1
-
Că ne place sau nu, în fiecare moment al vieții noastre suntem puși în fața unei negocieri, iar atunci suntem obligați să ne folosim puterea de influență pentru a întoarce situația în favoarea noastră.
- poze 1
-
Consulta un nutritionist pentru a afla cum sa mananci bine si sanatos. Prin abordarea unei alimentatii vegetariene, vegane sau raw vegane ce combina in mod inteligent produse vegetale bogate in proteine, glucide si lipide, iti poti imbunatati...
- poze 1
-
Inteligenţa este o variabilă deseori asociată cu educaţia pe care o primim în şcoală, însă specialiştii mai consideră că această valoare este direct proporţională şi cu experienţa şi capacitatea unui individ de a se adapta din mers la realităţi ale vieţii.
- poze 1
-
Fumatul este povara la care se înhamă tot mai mulți oameni în căutarea unui respiro efemer. Unii dintre ei au fost atât de afectați de acest viciu, încât au colapsat definitiv.
- poze 1
-
Printre altele, relațiile noastre au început să meargă prost atunci când cineva ne-a spus că iubirea de sine este egoistă, iar acest gând ni s-a întipărit adânc în subconștient. De atunci încolo, am început să ne simțim vinovați dacă ne iubeam pe noi înșine, am încetat să ne mai vedem ca prieteni ai propriului sine și am petrecut ore în șir judecându-ne că, probabil, egoismul nostru a fost sursa tuturor eșecurilor în dragoste.
398742398740398734398733398732398520396628396540396397396396