Bucuresti

Anunt Diamant Produse Curatenie

Produse Curatenie Bucuresti - firma PFS Cleaning comercializeaza produse de curatenie in Bucuresti pentru casa, birou si masina (solutii de spalat parchetul, solutii de spalat gresia, solutii de spalat faianta, solutii pentru plastic, solutii pentru masina).
https://produsecuratat.ro

Finalistii concursului „Cele mai frumoase carti din Romania”

Detalii stire

Categorie
Stiri Cultura
Modificat
acum 3 ani si 3 luni
Vizualizari
1131

Voteaza & Distribuie

Prezentare stire

FINALIŞTII concursului „Cele mai frumoase cărţi din România” 2017

• 50 de titluri alese de juriu în cadrul concursului național de design de carte
• Lista finaliștilor poate fi consultată pe www.celemaifrumoasecarti.ro

Concursul național de design de carte „Cele mai frumoase cărți din România”, ediția a VI-a, 2017 are 50 de titluri finaliste. Au fost înscrise în concurs 220 de cărți, publicate sau tipărite în România sau Moldova în ultimul an. Proiectul cultural este organizat de Asociația pentru Performanță și Cultură și este finanțat de Administrația Fondului Cultural Național.

Membrii juriului au fost Lysiane Bollenbach (autor, graphic designer, director artistic și artist vizual), Alina Șerban (editor, curator), Timotei Nădășan (designer, artist, editor), Anca Adina Cojocaru (designer, artist), Alexe Popescu (graphic designer), Ramona Chirica (curator de ilustratie) și Patricia Teodorescu (artist vizual). Participarea lui Lysiane Bollenbach a fost posibilă cu sprijinul Institutului Francez din București, unul dintre partenerii proiectului Cele mai frumoase cărți. Jurizarea s-a desfășurat timp de două zile în București, la Muzeul Național al Hărților și Cărții Vechi. Imagini din timpul jurizării și lista completă a cărților selectate pot fi consultate pe site-ul CMFC.

Juriul a evaluat designul cărților înscrise ținând cont de raportul dintre tema sau natura cărții, intenția concepției vizuale și realizarea acestora în execuția cărții. Criteriile de jurizare includ concepția grafică, designul micro și macro tipografic, oglinda paginii și așezarea în pagină, prezentarea cărții (raportul dintre designul copertei, supracopertei și interiorului), calitatea producției (alegerea suportului, imprimarea, legătoria, alte finisaje și tehnici). Premiile vor fi anunțate în cadrul expoziției performance „Cele mai frumoase cărți din România” 2017, în data de 25 octombrie, la Muzeul Național al Hărților și Cărții Vechi, București.

În acest an, juriul a acordat MARELE PREMIU și alte nouă premii speciale: Premiul pentru carte de artă, Premiul pentru ilustrație, Premiul pentru carte pentru copii, Premiul pentru carte în tiraj limitat, Premiul pentru tânăr designer, Premiul pentru design de colecție, Premiul pentru carte de fotografie (ex aequo), o mențiune specială a juriului și o mențiune pentru carte școlară. Premiul pentru tânăr designer este acordat de ICR și Centrul Național al Cărții și constă în susținerea unei deplasări și participarea unui artist la programul unui târg internațional de carte în străinătate.

Toate cărțile finaliste vor fi prezentate publicului în expoziția deschisă la Muzeul Hărților și Cărții Vechi, București. Va urma o serie de expoziții itinerante în țară, cât și la Târgurile Internaționale de Carte, în pavilionul României. Cărțile selectate de juriu vor reprezenta România în competiția internațională de design de carte „Best Book Design from All Over the World”, Leipzig 2018.

Cele mai frumoase cărți este un proiect cultural cu desfășurare anuală, dedicat designului de carte organizat de Asociația pentru Performanță și Cultură. Proiectul a fost inițiat ca platformă de dezbatere pe tema designului de carte, atât pentru profesioniștii din lumea editorială, cât și pentru designerii, graficienii independenți și publicul larg, oferind un cadru de apreciere și o perspectivă internațională.

Proiect cultural finanțat cu sprijinul Administrației Fondului Cultural Național

Anunt Diamant Euroinstal

Euroinstal Bucuresti - este un jucător important în domeniul instalațiilor termice, sanitare și de ventilație, cu o experiență de peste 24 ani în domeniu.
https://euro-instal.ro