25 martie 2009 - Evgheni Oneghin pe scena bucuresteana

25 martie 2009 – "Evgheni Oneghin" pe scena bucuresteana

Seara orhideelor

de Monica Stan

In aceasta seara am avut parte de o noua reprezentatie in aceeasi distributie ca si la repetitia generala cu public. A fost un spectacol minunat, ba chiar mai stralucitor decat cel de sambata. Un spectacol care sta marturie pentru faptul ca atunci cand cei care contribuie la realizarea lui sunt artisti desavarsiti, doua reprezentatii pot fi la fel de bune, pregatite si lucrate cu aceeasi pasiune.

O seara perfecta, petrecuta intr-o atmosfera foarte calda si plina de emotiile unor destine atat de frumos creionate de Puskin si apoi preluate in aceeasi maniera de Ceaikovski.

Desi intreaga distributie m-a impresionat, cel mai emotionant interpretat personaj mi s-a parut cel al lui Lenski, poetul indragostit, condamnat pe vecie, prin insusi faptul de a fi artist, la acest nobil sentiment. Declaratia de dragoste pe care i-o face in primul act logodnicei sale Olga a fost atat de pura si, in acelasi timp exprimand sentimente atat de profunde incat ar fi putul misca chiar si cel mai inghetat suflet, mie aducandu-mi bucurie, o lacrima in coltul ochiului si dorinta de a purta atat personajul cat si pe interpretul lui pe aripile aplauzelor spre implinirea destinului sau.

Momentele de gelozie, sentimentul ca Olga un il mai iubeste si ca prietenul Oneghin l-a tradat au fost interpretate cu atata forta, incat aveai senzatia ca totul se intampla aievea, pentru intaia oara. Decizia lui Lenski de a arunca manusa este intuita inca din clipa in care Oneghin o invita pe Olga la dans. Imediat in sufletul lui Lenski se naste gelozia, exacerbata apoi de comportamentul prietenului, dar si al logodnicei, pe care si-o imagineaza tradandu-i iubirea. Impins de toate aceste sentimente care ii intuneca gandirea, ii arunca plin de incredere in propia-i forta de a-l invinge in duel, manusa lui Oneghin, urmand ca intalnirea fatala a destinului sa aibe loc in zori.

Tabloul urmator ni-l prezinta pe Lenski interpretand excelent minunata-i arie, gandindu-se la Olga si la faptul ca cel provocat ii este prieten, decis sa apere onoarea proprie si pe cea a iubitei in intalnirea stabilita.

La sosirea lui Oneghin se urmeaza procedura atat de bine cunoscuta de la inaintasi iar cei doi se despart pentru a implini destinul. In timp ce Lenski ocheste, Oneghin trage un foc de arma in inima prietenului care cade mort.

Interpretarea acestui tablou m-a emotionat intr-o asemenea maniera incat, in momentul in care focul de arma a rasunat, am avut senzatia unei dureri atat de profunde, preluata parca de sufletul meu in incercarea disperata de a-l salva pe poet.

O ultima aparitie pe scena a unei "umbre" a lui Lenski personificat de tenorul Calin Bratescu a avut loc in ultimul act, in care Oneghin isi simte (revenit acasa dupa cativa ani de plimbari prin strainatate) constiinta incarcata de duelul in care si-a ucis prietenul.

Interpretarea lui Calin Bratescu mi s-a parut fantastica iar eleganta, distinctia si nobletea cu care si-a inzestrat personajul – fermecatoare.

Si la interpretii lui Oneghin (Ionut Pascu) si a Tatianei (Tina Munteanu) s-a simtit implicarea totala in destinul propriilor personaje, pasiunea si dedicarea oferite acestora.

Desi am vazut doar pentru adoua oara spectacolul, libretul, muzica imi sunt foarte aproape de suflet. Le intuiesc, le simt ca pe un spectacol vazut de mii de ori.

Aplauze, plecaciuni si flori atat pentru o montare fantastica, cat si pentru o interpretare pe masura…