Cadou de zi sfanta: Faust de Charles Gounod

Cadou de zi sfanta: "Faust" de Charles Gounod

de Monica Stan

O alegere interesanta in programarea spectacolului "Faust" intr-o zi sfanta pentru crestini, fie ei romano-catolici sau ortodocsi (Paste si Florii)… Sau, poate, binevenita pentru a-i pune pe spectatori pe ganduri si in fata unui destin condus de o alegere oare pe deplin constienta?!...

In fine… Nu importa motivatia (fie ea intamplatoare sau nu) alegerii acestei date pentru acest spectacol. O muzica minunata, acompaniata de un libret pe masura preluat dupa lucrarea cu acelasi titlu a lui Johann Wolfgang Goethe.

Este pentru intaia oara cand vad acest spectacol pe scena bucuresteana si trebuie sa marturisesc ca am avut unele probleme cu montarea si costumele.

Spre exemplu, nu am reusit sa inteleg pe deplin (sau deloc, daca stau bine sa ma gandesc) de ce Mefisto il dezbraca pe Faust in gradina Margaretei pentru ca apoi sa ne fie prezentat "de dupa perdea" pacatul Margaretei intr-un mod care mie personal imi pare vulgar pentru a fi pus pe scena. Daca scopul propus initial a fost sa socheze, acesta a fost indeplinit. Atentia tuturor spectatorilor din jurul meu a fost atrasa tocmai de aceste amanunte "picante" pentru scena si ma intreb daca un cumva au "uitat" chiar sa mai urmareasca libretul si muzica , privind aceste gesturi.

Trebuie sa marturisesc ca nu mi-a placut deloc "Noaptea Valpurgiei" nici din punct de vedere coregrafic si nici al costumelor. Am avut senzatia ca privesc un pictorial de lenjerie intima pentru o revista adresata barbatilor. Sa imi fie cu iertare, dar únele gesturi si miscari chiar nu aveau ce cauta pe scena! Muzica este atat de frumoasa incat este pacat sa fie alterata cu vulgaritate. Inteleg ca este vorba despre infern si la fel de bine inteleg ca aceasta tema lasa mult spatiu de manevra imaginatie coregrafului, dar in acelasi timp, stiu ca pe scena ar trebui pastrat un minim de decenta si bun-simt.

Totusi, as fi preferat o montare ca cea timisoreana, intr-o distributie combinata intre ultimele doua spectacole (de la inceputul acestei stagiuni) si cel din aceasta seara de la Bucuresti: Calin Bratescu (Faust), Leontina Vaduva (Margareta), Pompeiu Harasteanu (Mefisto), Bogdan Zaharia (Valentin), Nicoleta Colceiar (Siebel). De asemenea, corul soldatilor mi s-a parut mai bun la Timisoara decat pe scena bucuresteana. Ar fi fost interesant daca s-ar fi putut vedea balerinii de aici interpretand "Noaptea Valpurgiei" in viziune timisoreana.

Desi mi-a placut vocea lui Siebel (Mihaela Ispan), interpretarea mi s-a parut pe alocuri prea timida.

Valentin (Florin Simionca) m-a convins total abia dupa revenirea din lupta, in partea finala, in duelul cu Faust, in blestemul adresat Margaretei si in momentul mortii.

Mi-a placut interpretarea lui Mefisto (Horia Sandu); foarte interesanta a fost si viziunea asupra costumelor sale si succesiunea acestora. O voce si o aparitie placuta pe scena. Insa mi s-a parut in anumite momente ca i-a lipsit putin forta de a sustine rolul si, poate, partial, spiritul nu a fost redat atat prin voce, cat prin joc. Momentele rasului malefic mi s-au parut pera "cuminti", lipsite de acea forta "draceasca" de care ar fi avut nevoie.

Margareta (Crina Zancu) mi s-a parut uneori prea incordata, fortand parca prea mult vocea. Gestul de a strange pumnii in anumite momente, reluat de mai multe ori pe parcursul spectacolului, a dat, dupa parerea mea, impresia unei usoare nesigurante, care, inevitabil, a atras atentia. In rest, o interpretare convingatoare in intalnirile cu Faust si in final.

Calin Bratescu a interpretat absolut fabulos un Faust, despre care un mi-as fi putut imagina ca poate fi atat de frumos. Si-a trait personajul cu o forta extraordinara, clipa de clipa, nota cu nota, stare cu stare. O interpretare aparent relaxata, care demonstreaza nu doar siguranta de sine si pasiune pentru propia munca, ci si inzestrarea unei voci superbe.

A fost fara indoiala o interpretare pe care eu am sintit-o foarte speciala si care, cu certitudine, imi va ramane in suflet. Nu am vazut pe scena pana in aceasta seara un tenor care sa fi interpretat mai frumos, cu mai multa daruire sau pasiune rolul titular al acestei opere.

O seara memorabila, cu multe intrebari si nelemuriri, dar care a lasat un sentiment foarte placut in urma ei.

Un excelent cadou de Paste atat pentru mine, cat si pentru toti cei care au fost in sala.

Momente unice, care un pot fi explicate sau retraite; sentimente care vor intra in "zestrea" de amintri proprie sufletului fiecaruia dintre spectatori.