Bucuresti

Anunt Diamant Brol Medical Center

Brol Medical Center este o clinica privata situata in centrul orasului Timisoara avand o experienta de aproape 21 de ani in chirurgia estetica. Incepand din anul 2009 clinica isi desfasoara activitatea intr-un spital ultramodern.
https://www.brol.ro

Ce se intampla cand auzim “Te iubesc”?

Detalii stire

Categorie
Stiri social
Modificat
acum 8 ani si 8 luni
Vizualizari
930

Voteaza & Distribuie

Prezentare stire

Ce se întâmplă în mintea noastră când auzim “Te iubesc”?

“Te iubesc” nu este doar un simplu clişeu pe care îl spunem când suntem fericiţi, ci are o putere atât de mare, încât activează întreg sistemul neurologic din creierul nostru şi generează o stare euforică la nivelul întregului corp.

În opinia psihologului Alexandru Pleşea, cunoscut opiniei publice drept “Antrenorul Minţii”, iubirea este, în fapt, şi cea mai puternică emoţie – măsurată de cercetători - pe care corpul nostru o poate manifesta, dar aceasta nu vine din minte, ci este doar coordonată de către minte. Ea produce în noi o forță atât de mare, încât toate cele cinci simțuri fizice își măresc intensitatea. Gustul este altul, atingerile mai intense, privirea mai ageră și vigilentă, auzul mai calibrat și mirosul mai fin. Studiile declară că procesele de memorare, amintire și inovație, în timpul unei relații de iubire devin mult mai facile și deschizătoare de noi oportunități în viață. Mai mult, specialistul consideră că iubirea este singura stare care îl conduce pe om să observe ce puteri are de fapt, însă gândurile, obiceiurile şi chiar prejudecăţile noastre ne împiedică să o trăim intens şi pe termen lung.

“Iubirea – ca stare – o avem genetic întipărită în fiecare dintre noi, este substanţa primă din care suntem clădiţi, însă mintea noastră a generat un sistem alternativ, dihotomic, care estompează sau remodelează fluxul de iubire care ne curge prin fiecare celulă a corpului nostru. Acest sistem alternativ construit artificial de creier, care a primit aceste învăţături de la societatea contemporană, ne împinge spre iubire unilaterală, spre iubire condiţionată şi spre orgolii în dragoste. Această stare duală în care trăim – iubirea înseamnă libertate totală / iubirea implică condiţii – experimentăm confuzia, stresul şi stările de anxietate şi ne este foarte greu să vedem şi să experimentăm acest sentiment în starea lui pură. Iubirea are nevoie să fie înțeleasă ca fiind neschimbătoare, necondiționată de gânduri, nu fluctuează și nici nu depinde de factorii externi. Ea fiind un proces al inimii, și nu al gândurilor. Gândurile sunt de fapt obișnuința minții, care de cele mai multe ori distrug căsnicii, relații, colaborări etc”, consideră psihologul Alexandru Pleşea.

Primul “Te iubesc” înseamnă aprobarea sentimentelor. “Te iubesc” spus în timpul unei relaţii lungi, înseamnă confirmare primului “Te iubesc”

Exponentul sau simbolul sentimentului de iubire, în toată convenţia noastră socială, este expresia “Te iubesc”, iar implicaţiile acesteia au depaşit cu mult graniţele sale iniţiale. În acelaşi timp, psihologul afirmă că poveştile de dragoste aflate la început, sunt guvernate de iubire pasională, care activează o cantitate mare de oxitocină – hormonul fericirii şi a ataşamentului, iar primul “Te iubesc” pe care îl spunem persoanei dragi, va fi perceput la nivel mental ca fiind aprobarea şi acceptarea sentimentelor. ’’Te Iubesc’’ va transcende omul dintr-o stare fizică într-una pur spirituală. Cu cât repetarea cuvintelor ’’Te Iubesc’’ va fi confirmată unul altuia, cu atât mai mult omul va fi readus la starea inițială, puternică și transcendentală pe care a avut-o la prima auzire a acestor cuvinte. “Învățarea repetării cuvintelor ‘’Te iubesc’’ către persoanelor dragi devine o expresie cu putere atât de mare, atât din punct de vedere emoţional, cât şi mental, încât poate învinge toate filtrele mentale care împiedică iubirea să se manifeste la nivelul cel mai înalt. Spuneţi-le des părinţilor, bunicilor, fraţilor, verişorilor, soţiilor, soţilor, iubiţilor şi iubitelor acest Te iubesc deoarece depresiile, supărările şi toate stările negative produse de creier, pot dispărea instantaneu datorită acestui mic impuls. Percepția pe care o vedem de la cei care spun des „Te Iubesc”, este construită în jurul stărilor de fericire, venită din bunavoința și ajutor nelimitat, milă, iertare și înțelegere fără judecată”, conchide psihologul Alexandru Pleşea.


Alexandru Pleşea, cunoscut opiniei publice drept Antrenorul Minţii, este psihoterapeut şi hipnoterapeut şi trainer în programare neuro-lingvistică. A studiat natura minţii umane în trei sisteme educaţionale diferite – Statele Unite ale Americii, Marea Britanie şi România şi de peste 10 ani organizează cursuri şi traininguri în România, cu scopul de a-i face pe oameni să afle ce posibilități au când își folosesc resursele intelectuale și să arate abilitățile pe care mintea noastră încă le are latente.

Anunt Diamant Euroinstal

Euroinstal Bucuresti - este un jucător important în domeniul instalațiilor termice, sanitare și de ventilație, cu o experiență de peste 24 ani în domeniu.
https://euro-instal.ro