Bucuresti

Anunt Diamant Euroinstal

Euroinstal Bucuresti - este un jucător important în domeniul instalațiilor termice, sanitare și de ventilație, cu o experiență de peste 24 ani în domeniu.
https://euro-instal.ro

"Spider-Man: Into The Spider-Verse” / "Omul-Păianjen: În lumea păianjenului”

Detalii stire

Categorie
Stiri divertisment
Modificat
acum 2 ani si 4 luni
Vizualizari
1477

Voteaza & Distribuie

Prezentare stire

Pe 6 ianuarie 2019, la a 76-a ediție a Globurilor de Aur, desfășurată la Los Angeles, ”Spider-Man: Into The Spider-Verse” / "Omul-Păianjen: În lumea păianjenului” a câștigat trofeul pentru cea mai bună animație. Producția Sony Pictures are nominalizări la premiile BAFTA, Annie Awards și numeroase festivaluri de profil și este considerată un candidat redutabil la Oscar. Lansat în vacanța de sărbători, filmul este cel mai bine cotat din seria “Spider-Man” și rulează în cinematografe în format 3D, în versiunea subtitrată și respectiv dublată în limba română.

Acesta este primul Glob de Aur decernat unei producții Sony Pictures Animation. Și nu este singura premieră ce caracterizează filmul: protagonistul Miles Morales este primul super-erou afro-latino-american. Totodată, animația abordează teme care îi preocupă pe tinerii din toată lumea, indiferent de cultură, precum maturizarea, provocările cauzate de integrarea în societate, curajul de a-și afirma personalitatea și de a acționa pentru a-și găsi scopul în viaţă.

Produs de cineaștii Phil Lord şi Christopher Miller, cunoscuți pentru The Lego Movie și Cloudy with a Chance of Meatballs, animația propune un stil vizual revoluţionar și un scenariu complex, pentru toate generațiile, de la copii și adolescenți până la părinții care au crescut cu aventurile eroului de benzi desenate creat de Stan Lee şi Steve Ditko în 1962.

Miles urmează o şcoală privată din Manhattan, unde părinții (un polițist și o asistentă medicală) l-au înscris recent pentru a-i asigura un viitor mai bun. Puștiul încearcă să se integreze, dar rămâne atașat de lumea simplă din cartierul său, Brooklyn, de unchiul Aron și de arta graffiti. După ce îl ciupește un păianjen radio-activ, Miles manifestă super-puteri și ajunge într-o altă dimensiune - un adevărat carusel de universuri, unde îi (re)descoperă pe Peter Parker, Spider-Gwen şi mătuşa May, Spider-Ham, Spider-Man Noir şi Peni Parker. Experiențele prilejuite de noii prieteni, dar și de inamici îl învață pe Miles că oricine poate deveni super-erou sub masca de Spider-Man, dacă își asumă provocări şi responsabilităţi și luptă pentru ce este corect.

Spider-Man: Into The Spider-Verse” / "Omul-Păianjen: În lumea păianjenului” combină în mod avangardist tehnicile digitale 3D cu desenele realizate de mână, proces foarte complex și dificil. De exemplu, pentru o singură secundă de animație artiştii au lucrat o săptămână, viteza cadrelor din Spider-Verse fiind de două-trei ori mai mare decât în alte producții animate. Rezultatul justifică însă pe deplin eforturile: ritmul dinamic și arta inedită captivează spectatorii și îi introduce în lumea personajelor, făcându-i participanți la acțiune. “Sunt secvenţe în care te simţi ca într-o carte de benzi desenate”, menționează producătorii.

Regia le aparține cineaștilor Bob Persichetti, Peter Ramsey și Rodney Rothman, iar scenariul este semnat de Phil Lord și Rodney Rothman, pornind de la o poveste de Phil Lord (cunoscut pentru producția “The LEGO Movie”, premiată cu trofee BAFTA și Annie).

În varianta originală, ce rulează cu subtitrare, vocile aparțin actorilor Shameik Moore (alias Miles Morales), Nicolas Cage (Spider-Man Noir), Hailee Steinfeld (Spider-Gwen), Jake Johnson (Peter Parker), Liev Schreiber (Kingpin), Brian Tyree Henry (în rolul lui Jefferson, tatăl lui Miles), Mahershala Ali (Aaron, unchiul lui Miles), Lily Tomlin (mătușa May), Luna Lauren Velez (Rio, mama lui Miles), John Mulaney (Spider-Ham), Kimiko Glenn (Peni Parker).

Anunt Diamant Euroinstal

Euroinstal Bucuresti - este un jucător important în domeniul instalațiilor termice, sanitare și de ventilație, cu o experiență de peste 24 ani în domeniu.
https://euro-instal.ro