Bucuresti
Se afişează 241-250 din 380 rezultate.
  • Lucrurile de care are nevoie studentul în primul an de facultate
  • 0

  • Vineri 13 ianuarie 2023
  • A trecut și bacul, iar acum urmează următoarea mare etapă din viața unui tânăr și una dintre cele mai frumoase perioade din viața sa – studenția. Însă, perioada de început a anului universitar, la fel ca și cea a anului școlar, vine cu o serie de situații stresante, în special dacă copilul tău ...
  • Depășirea fricii de a vorbi în public: 3 tehnici eficiente
  • 0

  • Miercuri 19 aprilie 2023
  • Specialiștii sunt de părere că această teamă este, de fapt, un adevărat bagaj emoțional. Vorbim despre teama de a fi judecat, de a dezamăgi și dorința de a nu face gafe ușor de remarcat. Dacă și tu te afli în această situație, ar trebui să-ți îndrepți atenția către un curs de public speaking.
  • Tinerii din Romania saluta adoptarea legii voluntariatului
  • 0

  • Joi 29 mai 2014
  • Asociația Tinerilor pentru România salută legea adoptată astăzi în Parlamentul României, conform căreia activitatea de voluntariat va fi recunoscută ca experiență profesională.
    Contractul de voluntariat reprezintă convenția înche...
  • Fara poza
  • 0

  • Miercuri 30 octombrie 2013
  • Reprezentanții sindicatelor din învățământul preuniversitar și universitar, ai studenților, ai elevilor și ai rectorilor, s-au reunit pentru prima dată în istorie la aceeași masă pentru a transmite mesajul lor comun cu privire la subfinanțarea educației și acțiunile de protest care urmează în perioada următoare.
  • Fara poza
  • 0

  • Miercuri 4 decembrie 2013
  • Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) a participat în perioada 26 Noiembrie – 2 Decembrie la Adunarea Generală a Organizației Europene a Studenților (en. European Students’ Union - ESU), desfășurată la Zagreb, Croația.
  • Fara poza
  • 0

  • Sambata 22 august 2015
  • Consiliul Tineretului din România (structură membră a Forumului European de Tineret și a Organizației Mondiale a Tinerilor), Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (afiliat la Organizația Europeană a Studenților) și Consiliul Național al Elevilor (afiliat la Organizația Europeană a Elevilor) acuză Guvernul că încearcă să își desemneze favoriții în Consiliul Economic și Social, din partea organizațiilor societății civile.
  • Încep inscrierile in programul care ii invata pe elevi cum sa interactioneze cu animalele de companie
  • 0

  • Miercuri 15 noiembrie 2017
  • Asociaţia Română a Producătorilor de Hrană pentru Animale de Companie – ARPAC (www.arpac.ro) continuă şi în anul şcolar 2017-2018 programul educaţional „ABC-ul Îngrijirii Animalelor de Companie”, prin care elevii de la clasele primare învaţă cum să interacţioneze cu animalele, în general, şi cum se pot implica în îngrijirea propriului animal de companie.