Bucuresti

Anunt Diamant Euroinstal

Euroinstal Bucuresti - este un jucător important în domeniul instalațiilor termice, sanitare și de ventilație, cu o experiență de peste 24 ani în domeniu.
https://euro-instal.ro

15 femei rome premiate în cadrul Galei Femeilor Rome

Detalii stire

Categorie
Stiri Cultura
Modificat
acum 1 an si 3 luni
Vizualizari
827

Voteaza & Distribuie

Prezentare stire

Vineri, 7 martie 2014 a avut loc cea de-a IV-a ediție a Galei Femeilor Rome. Eveniment organizat de Centrul pentru Educaţie şi Dezvoltare Socială, Asociaţia E-Romnja (Asociaţia pentru Promovarea Drepturilor Femeilor Rome) şi Asociaţia pentru Dezvoltare şi Incluziune Socială.

Ca în fiecare an, Gala Femeilor Rome reprezintă un ‘’mărțisor’’ de recunoaştere a curajului şi devotamentului femeilor rome care luptă pentru ca romii să aibă o viață mai bună. Peste 50 de femei rome au fost premiate în ultimii trei ani pentru relizări economice, sociale, educaţionale, politice, culturale. Acestea sunt modele de femei rome care trebuie privite de către societatea românească aşa cum sunt ele!

În cadrul ediției de anul acesta au fost premiate 15 femei de etnie romă din diferite domenii cum ar fi consilieri locali, experți regionali, profesoare de limba romani, promotoare ale culturii rome, doamne din mediul ONG, educație, mediatoare sanitare, dezvoltare comunitară și tinere activiste de etnie romă.

Premiul juriului de anul acesta a fost primit de către Costache Lenuța – mamă din localitatea Frumușani, care a luat atitudine și a dat un exemplu femeilor din comunitate în ceea ce privește apărarea drepturilor cetățenești și a drepturilor copiilor care sunt oprimați și agresați de cadrele didactice, cadre didactice care abuzează de funcția pe care o dețin.

Premiul special al galei, a fost acordat Alinei Ciuciu – tânără de etnie romă din Craiova, studentă la Sorbona, care a intrat în atenția publicului odată cu lansarea cărții sale “Mândră să fiu romă”. În cadrul cărții este prezentată viața tinerei care a plecat din comunitate pentru a deveni studentă la Sorbona. Cartea a fost lansată în România în ziua de 7 martie, și invită să-i urmărim destinul incredibil care a facut-o faimoasă publicului francez.

Premiul în cadrul secțiunii Tinere activiste (secțiune nouă în cadrul Galei Femeilor Rome) a fost câștigat de către Lunca Marilena-Cristina. Tânăra lucrează în mediul ONG de aproximativ cinci ani, a coordonat 100 de tineri dintre care jumătate fiind de etnie romă.

Câștigătoarele de la celelalte sectiuni sunt: Rusnacu Susana- participare politica , Georgeta Stanciu - administrație publică locala, Alecu Florica - învățământ, profesor limba romani, Gyulai Rodica - educație, mediator școlar, Benchi Niculina - promotoare ale culturii rome, educatie, Steluța Slate - promotoare programe prevenire abandon școlar, Panțir Mădălina - voluntariat, Cristea Ionela- implicare ONG, Dinu Denisa - mediator sanitar, Anca Mezei - dezvoltare comunitară, Claudia Greta - acțiune civică.

Ca în fiecare an, Gala Femeilor Rome are o temă, anul acesta s-a tras un semnal de alarmă împotriva agresiunii femeilor rome în spațiul public, al expulzarilor si al evacuărilor fortate a romilor, cât si a modului in care autoritătile tratează subiectul sau abuzează de puterea lor.

Din nefericire, cele mai afectate de acțiunile de evacuări sau tratament abuziv al autorităților sunt femeile rome pentru că ele sunt responsabile de casă, îngrijire, copii etc. Printre numeroasele cazuri de evacuări forțate amintim Baia Mare, Pata Rat, Eforie Sud, Rahova Uranus ș.a.m.d. unde autoritățile au abuzat de putere încălcând drepturile omului.

Gala Femeilor Rome, lansată pentru prima dată în anul 2011 sub sloganul “Priveşte-mă aşa cum sunt!”, a reunit peste 50 de femei rome premiate in diverse domenii, peste 200 de femei rome nominalizate și peste 1000 de participanți. Gala Femeilor Rome are menirea de a inspira femeile rome de pretutindeni si a sărbători realizările lor cu prilejul Zilei Internaționale a Femeii!

Anunt Diamant Produse Curatenie

Produse Curatenie Bucuresti - firma PFS Cleaning comercializeaza produse de curatenie in Bucuresti pentru casa, birou si masina (solutii de spalat parchetul, solutii de spalat gresia, solutii de spalat faianta, solutii pentru plastic, solutii pentru masina).
https://produsecuratat.ro