Despre Emil Rengle
Creativitatea și abilitățile sale au fost construite treptat, întâi pe scena de la UNATC, apoi în cele mai mari școli de dans internaționale, precum Broadway Dance Center New York, Pineapple Dance Studio Londra sau Debbie Reynolds Los Angeles. Aici, Emil Rengle și-a perfecționat tehnicile de dans studiind alături de coregrafi celebri.
La doar 18 ani, Emil a devenit cel mai bun dansator din România. A câștigat campionatul de dans Hip Hop International și a semnat coregrafia primei trupe de dans din România care a participat la campionatul mondial Worlds Hip Hop Championships în Las Vegas. Astfel, Emil a devenit cel mai căutat coregraf din țara noastră și colaborat de-a lungul timpului cu artiști precum Alex Velea, Antonia, Loredana Groza, Dj Andi, Fly Project, Anda Adam, Corina dar și cu artistele internaționale Alexandra Stan și INNA. Nu în ultimul rând, coregrafiile sale au putut fi urmărite și în cadrul show-ului „Vocea României”, Emil Rengle fiind coregraful oficial al acestei emisiunii.