Bucuresti

Anunt Diamant Produse Curatenie

Produse Curatenie Bucuresti - firma PFS Cleaning comercializeaza produse de curatenie in Bucuresti pentru casa, birou si masina (solutii de spalat parchetul, solutii de spalat gresia, solutii de spalat faianta, solutii pentru plastic, solutii pentru masina).
https://produsecuratat.ro

Zilele Basarabiei, editia a VII-a

Detalii festival

Categorie
Festivaluri
Modificat
acum 10 ani si 11 luni
Vizualizari
1451

Reprezentari

DataOraLocatie
Joi 27 martie 2014 - Duminica 30 martie 2014

Voteaza & Distribuie

Prezentare festival

Organizația Studenților Basarabeni din București a lansat în urmă cu 7 ani, prima ediție a Festivalului “Zilele Basarabiei“, urmând să desemneze în fiecare an, data istorică 27 martie 1918, valorificând importanța acesteia pe ambele maluri ale Prutului.

În acest an, se împlinesc 96 de ani de la marea Unire din 1918. Cu această ocazie, Organizația Studenților Basarabeni din București va desfășura între 25-30 martie, a VII-a ediție a Festivalului “Zilele Basarabiei” ediție în care au pregătit un program multicultural deosebit.

Marți, 25 martie 2014,
între orele12:00 – 14:00, va avea loc Conferința “Republica Moldova pos-Vilnius. Liberalizarea Regimului de vize” Aceasta va avea loc la Palatul Parlamentului, sala “Constantin Stere”. În cadrul acesteia vor fi prezenți oameni din mediul academic, cultural, politic, bloggeri, tineri basarabeni și mass-media.Conferința se va desfășura cu sprijinul Comisiei Românilor de pretutindeni din Senatul României.

Joi, 27 martie 2014
, în cea mai importantă zi din cadrul Festivalului, începând cu ora 11:00, , participanții la Festivalul ,,Zilele Basarabiei la București’’, alături de organizatorii evenimentului, se vor deplasa la Mănăstirea Cernica, pentru a aduce un omagiu celor care au stat la baza îndeplinirii idealului Unirii. Astfel, tinerii vor depune coroane şi flori la mormintele membrilor Sfatului Ţării, printre care se numără Pantelimon Halippa, Ioan Pelivan şi primul Mitropolit al Basarabiei,în cinstea cărora se va ţine o slujbă de pomenire.

Între orele 17.00-18.30 va avea loc Expoziția actelor Unirii de la 1918.Expoziția se va desfășura sub patronajul Bibliotecii Naționale și Institutului de Stat de Relații Internaționale din Moldova în parteneriat cu Arhivele Naționale ale Moldovei și Arhivele Naționale ale României. Aceasta va avea loc la Biblioteca Națională a României, unde vor fi prezenți istorici, care vor puncta desfășurarea evenimentelor de la 1918.

În seara aceleiași zile, începând cu ora 19:00, va avea loc Dineul oficial al ediției a VII-a a Festivalului ,,Zilele Basarabiei la București’’. Deschiderea oficială a celei de-a VII-a ediție a Festivalului va avea loc în Restaurantul ,,Vatra Neamului” în colaborare cu Uniunea Culturală a Românilor Basarabeni, unde participanții se vor bucura de o seară românească cu invitați speciali, muzică românească, dar și bucate tradiționale.

Vineri, 28 martie
, cei mai indrăgiți artiști basarabeni vor susține un concert marca OSB București în club ,,Route 66”. Paralela 47, Catalin Josan, Metaferis și Academia de Folk și Muzici Bune te așteaptă la concertul sută la sută LIVE și distracție pe masură într-o atmosferă fantastică.

Sâmbătă, 29 martie 2014
, se va desfășura Concursul de istorie „ Istorie Pas cu Pas” acesta va avea loc la Liceul ,,Matei Basarab”. Participanții sunt elevi a 3 licee din Bucuresti: Colegiul Național Matei Basarab, Liceul Teoretic Jean Monnet, Colegiul Național Gh.Lazar . Concursul va derula în 3 etape care vor presupune întrebări din domeniul istoriei finalizându-se cu un numar artistic.

Festivalul se va încheia duminică, 30 martie, cu decernarea unor premii pentru cei mai activi voluntari din cadrul Organizației Studenților Basarabeni din București. Acest eveniment va avea loc la centrul cultural My place începând cu ora 14 :00.

Festivalul “Zilele Basarabiei” se va desfăşura cu sprijinul partenerilor:

“Universitatea București”, “Arhivele Naționale ale României”, Colegiul Național “Gheorghe Lazăr”, Liceul Teoretic “Jean Monnet”, Compania “JRS”, Centrul multicultural “My place”, Colegiul Național “Matei Basarab”, Casa de cultură a studenților București „CCSB”,” I.S.M.B”,”Uniunea Culturală”, Restaurantul Muzeu “Vatra Neamului”,“Acțiunea 2012”, Centru de analize și inițiative de cercetare “NOVAPOLIS” “OSB Timișoara”, “CSBB Galați”.

Parteneri media
: „Active news”, „Ziarul Afacerilor”, „Privesc.eu”, „Transmedia”, „Basarabeni.ro”, „Radio România 3NET”.
Sponsori oficiali: Biroul Relații cu Diaspora (BRD), “Piraeus Bank”

”Festivalul Zilele Basarabiei” este o tradiție OSB București care confirmă anual faptul că semnificaţia zilei de 27 martie este la fel de vie în cugetul şi spiritul românesc acum, ca și la 1918. Prin acest eveniment încercăm să demonstrăm an de an că românii din ambele state româneşti sunt în continuare uniţi prin aceeaşi limbă, aceeaşi istorie și aceleaşi valori!

Filtre festival

Perioada: Astazi, Maine, Saptamana curenta, Luna curenta

Anunt Diamant Euroinstal

Euroinstal Bucuresti - este un jucător important în domeniul instalațiilor termice, sanitare și de ventilație, cu o experiență de peste 24 ani în domeniu.
https://euro-instal.ro