Bucuresti

Norman Manea, laureat al prestigiosului premiu Feria Internacional del Libro

Detalii

Categorie
Stiri Cultura
Modificat
acum 5 luni si 5 zile
Vizualizari
79

Voteaza & Distribuie

Descriere

Norman Manea, laureat al prestigiosului premiu Feria Internacional del Libro

Norman Manea este laureat al premiului Feria Internacional del Libro (FIL) din Guadalajara, Mexic, acordat scriitorilor din literaturi romanice.

Prestigiosul premiu FIL, cel mai important tîrg literar din spațiul de expresie latină, i-a fost acordat autorului în unanimitate.

La conferința de presă în cadrul căreia a fost anunțat premiul, membrii juriului au declarat: „Norman Manea este autorul unei opere care nu poate fi definită prin genurile literare tradiţionale. În faţa catastrofelor istoriei şi exilului, pe care le-a trăit, opera lui Manea interoghează, subtil şi ironic, cum ne putem defini pe noi înşine în această lume a oglinzilor schimbătoare.”
„Personajul principal al operei sale este evreul rătăcitor, care este întruchipat în multiple personalităţi şi în diverse epoci. Vechea Europă şi Lumea Nouă se interconectează în opera lui Manea”, au apreciat membrii juriului.

Norman Manea este primul scriitor român care obține acest premiu, pentru viziunea sa asupra „exilului global”, o expresie pe care autorul o folosește pentru a denumi migrațiile masive de astăzi.

Scriitorului român i-a fost astfel recunoscută o operă aparte, care iese din tiparele genurilor tradiţionale şi care are în centrul ei tema identităţii, exemplar redată prin imaginea evreului rătăcitor, imagine care, în opinia autorului, este o metaforă a cetățeanului care trăiește în acest „exil global”.

Premiul, în valoare de 150.000 de dolari, îi va fi înmânat scriitorului român în data de 26 noiembrie, la cea de-a 30-a ediţie FIL. La această ediție a premiului, au fost selectați 54 de scriitori din 23 de țări.

Premiul a mai fost obținut de scriitori precum Claudio Magris, António Lobo Antunes, Enrique Vila-Matas etc.

Norman Manea, unul dintre cei mai importanți scriitori români, profesor de literatură europeană şi „writer in residence” la Bard College. De la debutul în 1966 şi pînă în 1986, cînd a plecat din ţară, a publicat 10 volume (5 romane, 3 volume de proză scurtă, 2 volume de eseuri). A fost distins cu Premiul Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti (1979) şi Premiul Uniunii Scriitorilor (1984, anulat de către Consiliul Culturii şi Educaţiei Socialiste). După 1986, Norman Manea a fost tradus în peste 20 de limbi, cărţile sale fiind elogios recenzate. Volumele publicate în SUA au figurat în selecţia celor mai importante apariţii editoriale din numeroase publicații americane. Scriitorului i s-au decernat în 1992 Bursa Guggenheim şi Premiul MacArthur („Nobelul american”).

În 1993, Biblioteca Naţională din New York l-a sărbătorit cu prilejul acordării distincţiei „Literary Lion” al bibliotecii. În 2002, i s-a decernat Premiul internaţional de literatură Nonino pentru „Opera omnia”, iar în 2006 Premiul Médicis Étranger pentru Întoarcerea huliganului. Tot în 2006, a fost distins cu Meritul Cultural în grad de comandor de către preşedintele României, a fost ales membru al Academiei de Arte din Berlin şi în juriul internaţional al Premiului Nonino. În 2010, guvernul francez i-a acordat titlul şi medalia de „Commandeur dans l’Ordre des Arts et des Lettres”. În 2011, Norman Manea a primit prestigiosul premiu literar Nelly Sachs şi a fost invitat să devină membru de onoare al Royal Society of Literature.

La Editura Polirom, de acelaşi autor au apărut: Întoarcerea huliganului (ed. I, 2003; ed. a II-a, 2006, 2008, 2011), Plicuri şi portrete (ed. I, 2004; ed. a II-a, 2014), Fericirea obligatorie (ed. a II-a, 2005, 2011, 2015), Despre Clovni: Dictatorul şi Artistul (ed. I, 2005; ed. a II-a, 2013), Anii de ucenicie ai lui August Prostul (ed. a II-a, 2005; ed. a III-a, 2010), Plicul negru (ed. a V-a, 2007, 2010), Sertarele exilului. Dialog cu Leon Volovici (2008), Înaintea despărţirii. Convorbire cu Saul Bellow (2008), Vorbind pietrei (2008), Atrium (ed. a II-a, 2008), Variante la un autoportret (2008), Vizuina (ed. I, 2009; ed. a II-a, 2010), Curierul de Est. Dialog cu Edward Kanterian (2010), Cuvinte din exil (împreună cu Hannes Stein, 2011), Captivi (ed. a II-a, 2011), Cartea fiului (ed. a II-a, 2012), Zilele şi jocul (ed. a II-a, 2012), Laptele negru (ed. a II-a, 2014), Pe contur (ed. a II-a, 2014), Octombrie, ora opt (2015), Ceaiul lui Proust și alte povestiri (2016). În 2012, Uniunea Scriitorilor din România i-a decernat Premiul Naţional pentru Literatură. În 2013, Uniunea Scriitorilor l-a nominalizat pentru Premiul Nobel, iar în 2014, PEN-ul românesc a reiterat propunerea.
Norman Manea a fost decorat de președinteleKlaus Iohanniscu Ordinul Naţional Steaua României în grad de Mare Ofiţer, în semn de înaltă apreciere pentru promovarea activă a culturii şi a valorilor româneşti, pentru înalta ţinută morală de care a dat dovadă de-a lungul întregii sale cariere.

În anul 2016, Norman Manea fost publicat în The Library of America.