Bucuresti

Paddington, de azi in cinematografe!

Detalii

Categorie
Stiri divertisment
Modificat
acum 2 ani si 1 luna
Vizualizari
522

Voteaza & Distribuie

Descriere

Nicole Kidman, Hugh Bonneville, Sally Hawkins și vocea lui Ben Whishaw într-un film adresat întregii familii!
Așteptarea a luat sfârșit: Celebrul ursuleț Paddington rulează în cinematografele din România începând de astăzi, 5 decembrie, distribuit de InterComFilm Distribution.

Cel mai așteptat film al lunii decembrie, venit de la producatorii Harry Potter, adresat întregii familii, ni-l prezintă pe îndrăgitul ursuleț Paddington, venit din Peru până la Londra, unde este adoptat de familia Brown. Total nefamiliarizat cu regulile de etichetă britanice, Paddington îi va da mult de furcă scorţosului domn Brown (Hugh Bonneville, din serialul Downton Abbey), dar va cuceri întreaga familie cu giumbuşlucurile sale. Asta până când în peisaj apare Millicent (Nicole Kidman), o femeie pasionată de taxidermie care ar da orice să-l aibă pe Paddington împăiat în colecţia ei...
Personajul Millicent a fost introdus de către realizatori pentru a adapta povestea la atmosfera secolului XXI. Nicole Kidman, interpreta diabolicei Millicent, comentează: "Am crescut cu povestirile despre Paddington şi întotdeauna mi-a plăcut acest ursuleţ nevoit să supravieţuiască bazându-se doar pe farmecul personal. De aceea, am acceptat cu bucurie rolul. Decizia mea n-a fost lipsită de complicaţii, deoarece a trebuit să le explic fetiţelor mele că nu voi juca rolul mămicii adoptive a ursuleţului, ci al celei care vrea să-l împăieze şi să-l expună la muzeu. A fost îngrozitor ! Însă mi-a plăcut extraordinar de mult scenariul şi mă bucur că este un film pe care îl pot vedea împreună cu copiii mei."
Ursuleţul Paddington s-a născut în 1958, din imaginaţia autorului pentru copii Michael Bond, ale cărui opere, "A Bear Called Paddington" şi seria "Paddington Bear" s-au vândut în peste 35 de milioane de exemplare şi au fost traduse în peste 40 de limbi. În mod surprinzător, deşi ursuleţul a apărut la televiziune, în mai multe seriale britanice, aceasta este pentru prima dată când autorul Michael Bond îşi dă consimţământul pentru transpunerea pe marele ecran a personajului creat de el.
Cu o distribuție de excepție, filmul folosește vocea lui Ben Whishaw (Skyfall) pentru Paddington, susținut de actorii Hugh Bonneville (Downton Abbey), Sally Hawkins (Godzilla), Julie Walters (Harry Potter), Nicole Kidman, Madeleine Harris şi Samuel Joslin.
https://www.youtube.com/watch?v=p5Wa7T52flw
https://www.facebook.com/pages/Paddington-Filmul/729298413806575?ref=br_tf