Bucuresti

Anunt Diamant Brol Medical Center

Brol Medical Center este o clinica privata situata in centrul orasului Timisoara avand o experienta de aproape 21 de ani in chirurgia estetica. Incepand din anul 2009 clinica isi desfasoara activitatea intr-un spital ultramodern.
https://www.brol.ro

Cum transformi bucătăria de vară într-un spațiu cu bun gust?

Cum transformi bucătăria de vară într-un spațiu cu bun gust?

Detalii articol

Categorie
Articole amenajare si decoratiuni
Modificat
acum 1 an si 3 luni
Vizualizari
419

Voteaza & Distribuie

Prezentare articol

Dacă vrei să îți transformi bucătăria de vară într-un spațiu deosebit în care poți lua masa cu familia și prietenii, ar fi bine să te gândești încă de pe acum la cum vrei să arate, iar din primăvară deja să dai drumul la lucrări. O bucătărie de vară trebuie să fie practică și să îți ofere răcoarea după care tânjești în sezonul cald. Dacă ai un colț de grădină umbrit, îl poți transforma într-un foișor cu bucătărie.

Adevărul este că poți amenaja o bucătărie de vară în orice spațiu dorești, atâta timp cât respecți câteva reguli simple:

  • Trebuie să ai acces la utilități (apă, energie electrică, gaz)
  • Trebuie să fie amplasată într-o zonă propice (într-un loc cu umbră, aproape de intrarea în casă)
  • Trebuie să ai autorizația de la primărie (dacă vrei să ridici o construcție nouă pentru bucătăria de vară, ai nevoie de autorizație)

Dacă ai bifat aceste trei elemente, poți începe să proiectezi bucătăria de vis.

De cele mai multe ori, bucătăria de vară te duce cu gândul la un spațiu unde doar gătești în afara casei, pentru a păstra ordinea în interior. Scopul nostru este să îți oferim câteva idei de amenajare bucătărie de vară închisă cu bun gust, o zonă care să îți servească nu doar ca spațiu de gătit, ci și la spațiu de relaxare alături de prieteni și familie.

O bucătărie de vară închisă, care să îți folosească nu doar în sezonul cald, ci pe toată durata anului, trebuie să aibă pereți și acoperiș. O soluție ingenioasă este proiectarea acestui spațiu astfel încât în sezonul cald să fie o terasă deschisă, iar în sezonul rece să funcționeze pe modelul unei terase închise. Asta înseamnă că unul dintre pereți va fi de fapt o ușă mare glisantă care se deschide în zilele călduroase. O altă soluție mai ieftină, dar mai puțin aspectuoasă este folia din policarbonat care se atașează la cadru și îți oferă protecție împotriva vântului. Trebuie să ții cont însă că în sezonul rece nu vei putea folosi bucătăria de vară cu această folie pentru că nu păstrează căldura în interiorul spațiului.

Dacă vrei să te bucuri de momentele petrecute în bucătăria de vară, trebuie să te gândești la modalități de a crește confortul, exact cum faci cu o locuință. Asta înseamnă izolare bună termică, finisaje interioare de calitate, obiecte de mobilier și electrocasnice utile. Nu trebuie însă să uiți nici de exterior – alege o culoare pentru pereții exteriori care să se potrivească cu fațada casei și folosește aceleași decorațiuni. Spre exemplu, dacă pentru fațada casei ai ales ancadramente pentru ferestre, folosește-le și pentru ferestrele bucătăriei de vară. Doar așa vei obține un spațiu amenajat cu bun gust, care se integrează perfect în stilul locuinței. Vei vedea că nici nu îți vei mai dori să petreci timpul în interiorul casei când ai o bucătărie de vară atât de frumoasă și confortabilă.

Hai să demitizăm ideea că bucătăria de vară este acel spațiu banal în care gătești doar în sezonul cald și să îl transformăm într-o adevărată zonă de relaxare pe toată durata anului.

Filtre articol

Categorie articol: Amenajari

Anunt Diamant Euroinstal

Euroinstal Bucuresti - este un jucător important în domeniul instalațiilor termice, sanitare și de ventilație, cu o experiență de peste 24 ani în domeniu.
https://euro-instal.ro