Bucuresti

Prima întâlnire din seria Cu cărțile deschise din această stagiune a Teatrului Evreiesc de Stat

Prima întâlnire din seria Cu cărțile deschise din această stagiune a Teatrului Evreiesc de Stat

Detalii

Categorie
Stiri Cultura
Modificat
acum 6 luni si 3 saptamani
Vizualizari
194

Voteaza & Distribuie

Descriere

Prima întâlnire din seria Cu cărțile deschise din această stagiune a Teatrului Evreiesc de Stat va avea loc într-un cadru special, cel al Bibliotecii Metropolitane în contextul mai larg al evenimentului “Noaptea Bibliotecilor”. Așadar, vă invităm din nou la un spectacol-lectură în nocturnă, o avanpremieră a unui spectacol aflat în pregătire la Teatrul Evreiesc de Stat.

Vă invităm să fiți alături de noi la un spectacol-experiment, care vă prezintă una din piesele cunoscutului dramaturg israelian Hillel Mittelpunkt - Varșovia: ghid turistic.
În lectura actorilor Teatrului Evreiesc de Stat și cu viziunea regizorului Eugen Gyemant, piesa Varșovia: Ghid turistic este o comedie dulce-amară ce amintește de filmele pasionale ale lui Almodovar, despre relația de ură și iubire dintre noi și trecutul nostru, dintre noi și părinții noștri.
O călătorie de afaceri într-un oraș rămas parcă în alte vremuri se transformă într-un uragan emoțional, care scoate la suprafață toate reproșurile și adevărurile pe care o mamă și un fiu au să și le spună și pe care le-au adunat în cincizeci de ani – un cocktail de nostalgie și pasiune dezlănțuită, din care nu putem ieși decât transformați și, poate, puțin purificați” (Eugen Gyemant).

Cunoscut dramaturg israelian, Hillel Mittelpunkt s-a născut în Israel în 1949. După studii de teatru la Universitatea din Tel Aviv, Mittelpunkt se dedică unei cariere dramaturgice de succes, activând ca writer-in-residence la Teatrul din Beersheba, ulterior lucrând pentru Teatrul Municipal din Haifa. Dintre cele mai importante piese ale sale, menționăm: Driver-Painter, Gorodish sau The House Mother.

Spectacolul-lectură, după un concept de Lect. Dr. Camelia Crăciun, prezintă fragmente din piesa Varșovia: Ghid turistic, în traducerea Sondrei Silverston și în regia lui Eugen Gyemant. Din distribuţie vor face parte: Maia Morgenstern, Claudiu Istodor, Natalie Ester, Rudi Rosenfeld și Viorica Bantaș.

Vă invităm la o întâlnire cu teatrul lui Hillel Mittelpunkt, dar și cu proiectele noastre în lucru, în 24 septembrie 2016, la Biblioteca Metropolitană (Str. Tache Ionescu, nr. 4), începând cu orele 23.30.