Bucuresti

Teatrul Ion Creanga: 50 de ani, 50 de povesti

Detalii

Categorie
Stiri Cultura
Modificat
acum 2 ani si 8 luni
Vizualizari
156

Voteaza & Distribuie

Descriere

TEATRUL ION CREANGĂ: 50 DE ANI, 50 DE POVEȘTI

A fost odată ca niciodată, că de n-ar fi, nu s-ar mai povesti, visul de căpătâi al unor eroi neînfricați, care au schimbat lumea poveștilor copilăriei pentru totdeauna...

Se împlinesc, în primele zile ale lunii mai, 50 de ani de când Teatrul Ion Creangă scrie istoria unui vis cu eroi neînfricați, care au schimbat lumea poveștilor pentru copii. Cei dintâi spectatori de la Ion Creangă sunt acum bunici, își însoțesc nepoții la teatru și redescoperă copilăria prin ochii lor. De la Harap Alb (1964), la Insula misterioasă (2015) au parcurs un drum plin de peripeții, împreună cu personajele lor preferate, care și-au folosit dintotdeauna puterile pentru a aduce bucurie în sufletul tuturor generațiilor de public.
Cu ocazia celebrării celor cinci decenii de la înființare, Teatrul își invită tinerii spectatori să se bucure de un program special, cu peste 50 de reprezentații și numeroase cadouri colorate. Astfel, întreaga lună mai va fi o călătorie din Humuleștiul de altădată al Amintirilor lui Creangă până în inima literaturii universale, în Jungla descrisă de Rudyard Kiplying sau pe Misterioasa insulă a eroilor lui Jules Verne. Pe lângă acestea, publicul este invitat să descopere spectacole-joc dintre cele mai năstrușnice, educative și muzicale, dedicate preșcolarilor, dar și mici jucării senzoriale, gândite special pentru bebeluși. La fiecare spectacol, cei mici vor fi întâmpinați cu surprize care să le amintească de personajele lor îndrăgite.

RECOMANDĂRI

IGLU (1-3 ani)
23 mai, orele 17.00 & 19.00, Teatrul Țăndărică
26 mai, ora 18.00, Teatrul Excelsior

IN PARC (3-6 ani)
12 mai, orele 17.00 & 19.00, Teatrul Excelsior
16 mai, orele 10.00 & 12.00, Teatrul Elisabeta

PINGUINII MELOMANI (3-6 ani)

18 mai, orele 17.00 & 19.00
30 mai, orele 10.00 & 12.00
Reprezentații găzduite de Teatrul Elisabeta

COCOS (3-6 ani)
23 mai, orele 10.00 & 12.00
Reprezentație găzduită de Teatrul Elisabeta

LALALADODO (3-6 ani)
09 mai, orele 10.00 & 12.0020 mai, orele 17.00 & 19.00Reprezentații găzduite de Teatrul Elisabeta
INSULA MISTERIOASA (peste 7 ani)
09 mai, orele 11.00 & 18.0024 mai, orele 11.00 & 18.0031 mai, orele 11.00 & 18.00Reprezentații găzduite de Teatrul Excelsior

Biletele sunt disponibile la Casa de Bilete din Piața Amzei nr. 13 și în rețeaua Eventim, online, pe website-ul www.eventim.ro, sau la magazinele partenere: Germanos, Domo, Vodafone, Orange, Librăriile Cărturești și Humanitas. Mai multe informații despre spectacole sunt disponibile pe www.teatrulioncreanga.ro sau pe www.facebook.com/TeatrulIonCreanga