Bucuresti

Anunt Diamant Brol Medical Center

Brol Medical Center este o clinica privata situata in centrul orasului Timisoara avand o experienta de aproape 21 de ani in chirurgia estetica. Incepand din anul 2009 clinica isi desfasoara activitatea intr-un spital ultramodern.
https://www.brol.ro

Caravana filmului românesc merge mai departe și ajunge la Ghimbav

Caravana filmului românesc merge mai departe și ajunge la Ghimbav

Detalii stire

Categorie
Stiri divertisment
Modificat
acum 5 ani si 7 luni
Vizualizari
520

Voteaza & Distribuie

Prezentare stire

„Caravana filmului românesc” ajunge la Ghimbav pentru al patrulea an consecutiv, prezentând îndrăgite filme românești în curtea Școlii Mari, în perioada 31 iulie – 4 august a.c., cu începere de la ora 20.30.

Programul propus în cadrul „Caravanei filmului românesc” se adresează în special copiilor și tinerilor, însă părinții sau bunicii sunt bineveniți, pentru a se bucura de filmele care le-au încântat și lor copilăria.

Călătoria în minunata lume a filmului muzical pentru copii începe miercuri, 31 iulie, la ora 20.30, cu „Maria Mirabela”, filmul lui Ion Popescu Gopo în care jocul actorilor se împletește cu personajele animate. Acestea prind viaţă prin vocile unor mari actori români: Gilda Manolescu (Maria), Medeea Marinescu (Mirabela), Ion Popescu Gopo (Moş Timp), Anda Călugăreanu (Oachi), Mihai Constantinescu (Scaparici), Alexandrina Halic (Omide), Dem Rădulescu (Regele Omizilor).

Joi, 1 august, filmul muzical „Mama” (regia Elisabeta Bostan), va prezenta în limbaj cinematografic binecunoscuta poveste a „Caprei cu trei iezi”. Vineri, 2 august, tot de la ora 20.30, copii vor putea afla cine reuşeşte să pună mâna pe punguţa cu doi bani, Bătrânul sau Zâna, în fantezia muzicală semnată de Ion Popescu-Gopo - „Rămășagul”. Sâmbătă, 3 august, feeria muzicală „Zâmbet de soare” (regia: Elisabeta Bostan) îi va purta pe spectatori pe tărâmul fantastic al basmului și al imaginației pe care îl descoperă adolescenții aflați în preajma bacalaureatului. Duminică, 4 august, spectatorii vor putea afla „Secretul armei secrete” (regia: Alexandru Tatos) cu care diverşi pretendenţi vor să o cucerească pe fiica împăratului şi, odată cu ea, întreaga lume.

Spectatorii de toate vârstele sunt așteptați la Școala Mare din Ghimbav cu porțile larg deschise şi cu intrarea liberă!

***
Programul complet al Caravanei filmului românesc la Ghimbav este următorul:

Miercuri, 31 iulie, ora 20.30: MARIA MIRABELA
(film de animație, muzical / 1981 / 70 min.)
Scenariul şi regia: Ion Popescu Gopo
Cu: Gilda Manolescu, Medeea Marinescu şi (voci): Anda Călugăreanu, Mihai Constantinescu, Alexandrina Halic, Dem Rădulescu

Joi, 1 august, ora 20.30: MAMA
(muzical, fantastic / 1976 / 95 min.)
Regia: Elisabeta Bostan;
Scenariul: Vasilica Istrate;
Cu: Liudmila Gurchenko, Florian Pitiş, Mihail Boiarsky, George Mihăiţă, Violeta Andrei

Vineri, 2 august, ora 20.30: RĂMĂȘAGUL
(muzical, fantastic / 1985 / 80 min.)
Scenariul și regia: Ion Popescu Gopo
Cu: Draga Olteanu-Matei, Angela Similea, Florin Piersic, Ion Lucian

Sâmbătă, 3 august, ora 20.30: ZÂMBET DE SOARE
(comedie, muzical / 1987 / 93 min.)
Regia: Elisabeta Bostan;
Scenariul: Vasilica Istrate;
Cu: Carmen Galin, Mircea Diaconu, Bianca Brad, Tudor Petruţ, Ileana Stana Ionescu

Duminică, 4 august, ora 20.30: SECRETUL ARMEI SECRETE
(comedie, muzical / 1988 / 88 min.)
Scenariul și regia: Alexandru Tatos;
Cu: Victor Rebengiuc, Mircea Diaconu, Horaţiu Mălăele, Dem Rădulescu, Carmen Galin

Accesul publicului este liber, în limita celor 170 de locuri disponibile


***
Scopul „Caravanei filmului românesc”, proiect aflat în al şaptelea an de existenţă, este acela de a promova filmul românesc, aducând un omagiu cinematografiei naţionale şi cineaştilor români, fiind singura caravana care promovează exclusiv filmul românesc din toate timpurile.
„Caravana filmului românesc” aduce filmul românesc acasă la oameni, promovându-l într-o manieră accesibilă. Filme de patrimoniu şi succese ale ultimilor ani, toate sunt prezentate publicului din toate oraşele ţării, mari şi mici, în spaţii diverse, de la pieţe centrale, la biblioteci, muzee, sau spaţii neconvenţionale. Aceste evenimente, rememorând marile momente ale istoriei şi prezentului filmului românesc, contribuie la formarea unei culturi cinematografice a publicului şi stimulează sentimentul de mândrie locală, prin punerea în valoare a geografiei culturale a oraşelor.

***
Asociaţia CineCultura (www.asociatiacinecultura.ro), în parteneriat cu MDV AUDIO STUDIO (www.mdvstudio.ro) şi Digifilm Design, a organizat, începând din vara anului 2013, CARAVANA FILMULUI ROMÂNESC, proiect ce s-a derulat, la nivel naţional, prin cele două secţiuni ale sale: Capodopere ale cinematografiei naţionale şi Cartea şi filmul.
În cei șapte ani de existenţă, Caravana filmului românesc a ajuns peste 40 de oraşe, având un număr aproximav de 200.000 de spectatori şi consemnând 3.050 de referiri în presa locală şi naţională. În cadrul Caravanei, toate filmele au fost prezentate la o calitate artistică şi tehnică de excepţie, fiind refăcute ca sunet şi imagine.
*
Proiect realizat cu sprijinul CNC – Centrul Naţional al Cinematografiei, UCIN – Uniunea Cineaştilor din România, ANF - Arhiva Naţională de Filme; DACIN SARA – Drepturi de Autor în Cinematografie şi Audiovizual – Societatea Autorilor Români din Audiovizual.

Parteneri media: All About Romanian Cinema - AaRC, Cinefan, RoEvents, iFestival.ro, Amos News, Prompt Media, Ultima oră, Timp românesc, Comunicate de afaceri, Urban Things, România pozitivă, Agenţia de Carte, Roportal, GoNext.

La Ghimbav, proiectul este realizat în parteneriat cu Primăria Ghimbav.

Website: www.caravanafilm.ro

Anunt Diamant Euroinstal

Euroinstal Bucuresti - este un jucător important în domeniul instalațiilor termice, sanitare și de ventilație, cu o experiență de peste 24 ani în domeniu.
https://euro-instal.ro