Bucuresti

Anunt Diamant Produse Curatenie

Produse Curatenie Bucuresti - firma PFS Cleaning comercializeaza produse de curatenie in Bucuresti pentru casa, birou si masina (solutii de spalat parchetul, solutii de spalat gresia, solutii de spalat faianta, solutii pentru plastic, solutii pentru masina).
https://produsecuratat.ro

Mircea Tiberian in deschiderea Stagiunii „Eufonii”

Detalii stire

Categorie
Stiri Cultura
Modificat
acum 5 ani si 2 luni
Vizualizari
455

Voteaza & Distribuie

Prezentare stire

Mircea Tiberian în deschiderea Stagiunii „Eufonii”
la Muzeul Național al Literaturii Române

Concertul susținut de Mircea Tiberian, Ana Dubyk și Marina Arsene alături de lectura autorului Cosmin Perța vor inaugura sâmbătă cea mai nouă stagiune inițiată de UCIMR pentru a celebra creativitatea autorilor români de jazz și literatură.
Primul eveniment al Stagiunii de jazz și literatură «Eufonii» la MNLR va avea loc sâmbătă, 16 februarie 2019, de la ora 18:00, la Sala Perpessicius a Muzeului Național al Literaturii Române (Str. Nicolae Crețulescu nr. 8, aproape de Biserica Albă). Intrarea va fi liberă, rezervarea fiind esențială. RSVP la adresa rezervari.ucimr@gmail.com

Stagiunea ce se va desfășura în perioada februarie – aprilie 2019 într-unul dintre spațiile emblematice ale creativității românești - Muzeul Național al Literaturii Române - face parte din proiectul ambițios „100 de ani în 100 de concerte” organizat de UCIMR cu sprijinul Primăriei Sectorului 1 prin Centrul Cultural al Sectorului 1.

Și cum altfel poate începe un astfel de proiect, dacă nu avându-l invitat pe Mircea Tiberian, nume care a contribuit fundamental la evoluția scenei de jazz din România, atât prin semnătura de autor, cât și prin eforturile depuse constant pentru încurajarea noilor generații din jazz-ul românesc. Cu o carieră în muzică de peste 40 de ani, Mircea Tiberian este pianist, compozitor, dar şi profesor în cadrul Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti unde a fondat, şi coordonează în prezent, Departamentul de jazz.


Alături de Mircea Tiberian vor concerta Ana Dubyk și Marina Arsene, două voci cu timbru aparte ce s-au făcut remarcate în ultimii ani la numeroase evenimente și festivaluri de profil, impresionând juriile la concursurile de jazz. Iar Cosmin Perța, unul dintre autorii reprezentativi ai generației douămiiste, va continua timpul sonor al „Eufoniilor” de la MNLR prin spectacolul de lectură din care vor face parte unele dintre cele mai recente scrieri ale sale.

Următorul eveniment al Stagiunii „Eufonii” la MNLR va avea loc sâmbătă, 2 martie, de la ora 18:00 când invitat va fi Sorin Zlat Trio (Sorin Zlat – pian, Mihaela Alexa – voce, Michael Acker – contrabas), iar autoarea Svetlana Cârstean va citi din cele mai recente scrieri.

Organizator: Uniunea de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România – UCIMR, prin programul „Oportunități la tine acasă” dedicat tinerilor muzicieni din România, program prin intermediul căruia pot găsi reale oportunități de afirmare aici, acasă, pe scenele din România.

Eveniment finanțat de Primăria Sectorului 1 București prin Centrul Cultural Sectorul 1, în cadrul programului „Centenar pentru toți - sesiunea 2017 - 2020”.

Parteneri culturali: Exces Music, Muzeul Național al Literaturii Române și Primăria Municipiului București
Partener de mobilitate: Pony Car Sharing

Parteneri media: Enjoytv Romania, Radio România Cultural, Radio România Muzical, Agenția de Carte, Bucureșteni.ro, România Pozitivă

Despre Uniunea de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România

UCIMR este o organizație non-guvernamentală de utilitate publică, dedicată muzicienilor și dansatorilor profesioniști, reunind, în prezent, circa 10.000 de membri la nivel național. În cei 21 de ani de activitate, UCIMR s-a impus în viața culturală prin coerența și continuitatea proiectelor sale, al căror impact a contribuit la îmbunătățirea condiției artiștilor români și la atragerea unui public nou cu fiecare proiect.

Din anul 2009, UCIMR susține și promovează tinerii interpreți români, printr-un program dedicat, intitulat „Oportunități la Tine Acasă”. Programul acordă oportunități de afirmare tinerilor muzicieni prin cele peste 100 de concerte susținute în orașe din toată țara, anual. Concertele fac parte din stagiuni independente, festivaluri, cursuri de perfecționare cu maeștri internaționali și concursuri în țară și în străinătate, sprijinite de instituții publice și companii din mediul privat.

De-a lungul timpului, UCIMR a câștigat în competiție deschisă zeci de finanțări și sponsorizări pentru continuitatea proiectelor, fiind mereu aproape de sectorul creativ.

Evenimentele programului atrag anual minimum 10.000 de spectatori în sălile de concerte și cumulează peste 600.000 de vizualizări în mediul online.

Anunt Diamant Brol Medical Center

Brol Medical Center este o clinica privata situata in centrul orasului Timisoara avand o experienta de aproape 21 de ani in chirurgia estetica. Incepand din anul 2009 clinica isi desfasoara activitatea intr-un spital ultramodern.
https://www.brol.ro