Bucuresti

Cirque du Soleil 2017

Detalii

Categorie
Spectacole
Modificat
acum 8 luni si 2 saptamani
Vizualizari
846

Voteaza & Distribuie

Descriere

ÎNCĂ UN SPECTACOL VAREKAI SÂMBĂTĂ, PE 6 MAI

La cererea publicului, încă un spectacol Varekai se adaugă celor șase deja anunțate, sâmbătă, pe 6 mai, de la ora 16.30. Biletele intră în vânzare începând din 10 aprilie, și sunt disponibile în Orange shop, online pe www.cirquedusoleil.com/varekai sau pe www.eventim.ro. Cele mai bune locuri, în fața scenei, sunt disponibile exclusiv în Orange shop din Băneasa Shopping City.

Fanii Cirque du Soleil vor putea gusta din lumea sa magică într-un preambul al impresionantului spectacol Varekai, care va avea loc în Băneasa Shopping City pe data de 2 mai, 2017. Reprezentația, un scurt fragment din Varekai, va fi o premieră pentru piața centrelor comerciale românești si va face parte dintr-un spectacol ce reprezintă apogeul unei campanii dedicate aniversării a nouă ani de experiente si shopping premium.

„De-a lungul celor 9 ani, ne-am obişnuit clienţii cu experienţe memorabile, iar aceasta va continua să fie una dintre tradiţiile noastre. De aceea, pe tot parcursul lunii aprilie, dar mai ales pe 2 mai, aducem o nouă premieră pentru vizitatorii centrului comercial: prezenţa Cirque du Soleil în cadrul Băneasa Shopping City. Iar pentru a completa această experienţă inedită, am decorat în spirit de poveste spaţiul comercial şi am pregătit o serie de activări pentru vizitatorii noştri, invitându-i să experimenteze latura fantastică a shoppingului.” a declarat Alexandru Bogdan, Director Marketing Băneasa Shopping City.

“Arta, exprimată în orice fel și formă, este ceva ce susținem și îmbrățișăm puternic. Filosofia Carrefour este de a oferi clienților noștri cele mai bune servicii pe care le pot obține și de a le crește calitatea vieții în orice mod posibil. Ne bucurăm să sprijinim celebrul spectacol Cirque du Soleil, Varekai, în România, în calitate de sponsor, și îi așteptăm pe clienții noștri să participe și să se lase uimiți de acrobațiile magice”, a adăugat Andreea Mihai, Marketing & Communication, PR & Solidarity, Commercial Dinamic & Pricing Director, Carrefour Romania.

„În evenimentele în care ne implicăm, foarte important pentru noi este să creăm o atmosferă specială, în care oamenii să petreacă momente memorabile. Iar spectacolele Cirque du Soleil, pe care le susținem de la primele ediții, reușesc tocmai acest lucru: îmbie spectatorii mari și mici să pătrundă într-o lume de vis, plină de magie”, a declarat Mirela Bosoi, Head of Brand and Communication pentru Orange România.

Varekai este o producție clasică Cirque du Soleil, care a fost apreciată la nivel internațional și a uimit 10 de milioane de spectatori din întreaga lume, de la premiera sa din 2002, la Montreal. ”Varekai” înseamnă "oriunde" în limba rroma, limba hoinarilor universali, și se mândrește cu o distribuție internațională de 50 de interpreți și muzicieni.

Uluitor, copleșitor, Varekai este o extravaganță acrobatică ce va purta publicul românesc într-o călătorie extraordinară. Urmând leitmotivul Icarului, fanii vor vedea demonstrații uimitoare de acrobații aeriene la înălțime și artiști gata de salturi desăvârșite, ce sfidează gravitația, precum futuristul, intensul “Leagăn Rusesc”, în care acrobații sar de la un obiect aflat în mișcare la altul.

Sponsori și parteneri
Cirque du Soleil mulţumeşte: Orange (sponsor oficial al turneului din România), Carrefour (sponsor), precum şi Events, organizatorul evenimentului.

Despre Cirque du Soleil:
Istoria Cirque du Soleil a început în 1984, de la un grup de 20 de artişti de stradă. Astăzi este o importantă organizaţie cu sediul în Québec, ce oferă divertisment de înaltă ţinută artistică. Compania are 4000 de angajaţi, incluzând mai mult de 1300 de artişti din aproape 50 de ţări diferite. Peste 160 de milioane de spectatori din mai multe de 400 de oraşe din aproape 60 de ţări de pe toate continentele s-au lăsat uimiţi şi încântaţi până acum de Cirque du Soleil. Mai multe informaţii despre Cirque du Soleil sunt disponibile pe www.cirquedusoleil.com.

Despre Orange România
Orange este lider de piaţă în România cu 10,388 milioane de clienţi şi venituri de 986,8 milioane de euro la 30 decembrie 2016. Orange România este parte a grupului Orange, una dintre cele mai mari companii de comunicaţii din lume, cu peste 263 milioane de clienţi în întreaga lume.
Orange România oferă o gamă extinsă de soluţii de comunicaţii clienţilor săi, atât utilizatori individuali, cât şi companii, de la servicii de bază până la servicii complete de voce, date fixe şi mobile, precum şi servicii TV.
Grupul Orange este un important furnizor de servicii globale IT și de telecomunicații pentru companii multinaționale, sub brandul Orange Business Services. Anul trecut, Grupul a prezentat noul său plan strategic "Essentials2020" care pune în centrul strategiei sale nevoile clienților, cu scopul de a le ușura accesul la universul digital și la puterea rețelelor de nouă generație.

Despre Carrefour
Cu peste 10.100 de magazine în 34 de țări, Grupul Carrefour este al doilea retailer mondial și numărul unu în Europa. De peste 50 de ani, Carrefour este un partener pentru viața de zi cu zi. În fiecare zi, acesta primește în magazinele sale peste 10 milioane de clienți din lumea întreagă, oferindu-le o gamă largă de produse și servicii la prețuri echitabile. În România, Grupul Carrefour numără 290 de magazine dintre care 32 hipermarketuri 'Carrefour', 129 supermarketuri 'Market', 44 magazine de proximitate 'Express', 10 magazine de proximitate 'Contact', un magazin de comerț online: www.carrefour-online.ro și 74 de magazine Billa.

Despre Băneasa Shopping City
Centrul comercial Băneasa Shopping City este lider pe piaţa românească de fashion şi entertainment, oferind clienților săi un mix unic de branduri, care poate satisface şi cele mai exigente dorinţe în materie de shopping, de la cele de renume internaţional, la magazine ale designerilor români, precum și o varietate de restaurante rafinate și cafenele. Centrul comercial include și o zonă impresionantă de divertisment, Grand Entertainment, ce cuprinde: Grand Cinema & More, singurul cinematograf din România echipat cu tehnologia revoluţionară Dolby Atmos în sala Grand Ultra, care oferă cinefililor săi cele mai înalte standarde video şi audio, servicii de gaming și entertainment, activități și evenimente dedicate copiilor, la care se adaugă o categorie specială de evenimente culturale (producţii proprii de teatru sau transmisiuni live de pe marile scene ale lumii). Toate aceste caracteristici sunt menite să asigure confortul clienților şi transformă Băneasa Shopping City în destinația exclusivistă de shopping, relaxare și entertainment a României.

Program:
Romexpo, Pavilionul Central, București

Program (3 – 7 mai 2017)
Miercuri, 3 mai, orele 20:00
Joi, 4 mai, orele 20:00
Vineri, 5 mai, orele 20:00
Sambata, 6 mai, orele 16:30 și 20:00
Duminica, 7 mai, orele 13:00 şi 16:30

BILETE:
Adulți (preț întreg)
VIP: 550 RON
Premium: 430 RON
Tribune: 310, 290, 220, 217, 203, 200, 154, 127 RON

Copii - reducere 30%:
VIP: 385 RON
Premium: 301 RON
Tribune: 217, 203, 154, 152, 142, 140, 108, 89 RON (consultaţi harta ataşată)

Pentru copii cu vârste între 3 și 12 ani, inclusiv; accesul se face doar însoţit de un adult, pe baza unui act valid ce stabileste vârsta copilului: certificat de naştere, carnet de elev, paşaport. Biletele cu reducere pentru copii sunt disponibile în număr limitat.

Pentru informații complete despre spectacol și bilete, accesați www.cirquedusoleil.com/varekai.