Bucuresti

Anunt Diamant Euroinstal

Euroinstal Bucuresti - este un jucător important în domeniul instalațiilor termice, sanitare și de ventilație, cu o experiență de peste 24 ani în domeniu.
https://euro-instal.ro

Comedia Erorilor

Detalii spectacol

Categorie
Spectacole
Modificat
acum 4 ani si 4 luni
Apartine de
Teatrul Masca
Vizualizari
1636

Reprezentari

DataOraLocatie
Duminica 8 martie 201519.00

Voteaza & Distribuie

Prezentare spectacol

Comedia Erorilor este un incredibil teritoriu al ÎNCURCĂTURII, aproape fiecare scenă este o întâlnire ratată pentru că partenerii se confundă între ei, fiecare crede că vorbește cu cine trebuie și o face, de fapt, cu cine nici nu gândește.

Mai înțelept Dromio se crucește dar se lasă în voia soartei, Ducele se jură că este treaz și că absolut toți cei din jur sunt fie beți fie drogați cu mătrăgună, eroii par a trece cu nonșalanță prin ziduri, toată lumea se dă de ceasul morții ca să înțeleagă misterul, singura bucătăreasă grasă, victimă și ea a încurcăturii nu-și face mari probleme, o aluniță mai sus sau mai jos, mai la stânga sau mai la dreapta nu are prea mare importanță față de culinara dumisale iubire, erorile vin una după alta spre hazul lumii și a celor care le sunt victime, comedia se naște din chiar încurcăturile care se petrec cu nemiluita.

Cel care asistă la cavalcada aceasta nebună nici nu poate să râdă prea mult, nu are timp, va fi el însuși din când în când victima încurcăturilor și probabil, multă vreme după ce se va fi întors acasă, încă se va întreba daca el a fost spectator sau s-a aflat în chiar inima unei încurcături fabuloase.

Filtre spectacol

Perioada: Astazi, Saptamana curenta, Luna curenta

Anunt Diamant Brol Medical Center

Brol Medical Center este o clinica privata situata in centrul orasului Timisoara avand o experienta de aproape 21 de ani in chirurgia estetica. Incepand din anul 2009 clinica isi desfasoara activitatea intr-un spital ultramodern.
https://www.brol.ro