Bucuresti

Anunt Diamant Produse Curatenie

Produse Curatenie Bucuresti - firma PFS Cleaning comercializeaza produse de curatenie in Bucuresti pentru casa, birou si masina (solutii de spalat parchetul, solutii de spalat gresia, solutii de spalat faianta, solutii pentru plastic, solutii pentru masina).
https://produsecuratat.ro

Dezvoltarea embrionară: etapele și transformările cheie în timpul sarcinii

Dezvoltarea embrionară: etapele și transformările cheie în timpul sarcinii

Detalii stire

Categorie
Stiri sanatate
Modificat
acum 8 luni si 4 zile
Apartine de
DWF
Vizualizari
712

Voteaza & Distribuie

Prezentare stire

Etapele dezvoltării embrionare sunt esențiale în sarcină, iar procesele propriu-zise sunt complexe. De la confirmarea sarcinii de către medicul specialist și până la naștere, gravida trece prin transformări majore, iar copilul înregistrează trei stadii majore - germinal, embrionar, fetal. Rolul medicinei materno-fetale în monitorizarea dezvoltării copilului este vital în sarcină.

Abordăm în cadrul acestui material subiectul dezvoltării embrionare și vorbim despre etapele și transformările cheie în timpul sarcinii pentru ca tu să știi totul despre această perioadă deosebită din viața oricărei femei.

Ce înseamnă dezvoltarea embrionară?


Dezvoltarea embrionară se referă la perioada de la formarea sarcinii care ține până la nașterea. "Momentul zero" al sarcinii este cel în care spermatozoizii unui bărbat ajung la ovulul unei femei pe care îl fertilizează. Zigotul care se formează trece prin diviziuni succesive de la blastocit care se fixează în mucoasa uterină, până la embrion și mai apoi făt. În oricare moment al dezvoltării embrionare poate să apară o problemă care să determine malformații congenitale la copil sau o sarcină cu probleme. (1)

Există trei etape ale dezvoltării embrionare - stadiul germinal, embrionar și fetal. Rolul medicinei materno-fetale în monitorizarea dezvoltării bebelușului în primul trimestru de sarcină este deosebit de important, în această perioadă pot fi identificate cele mai multe tulburări pe care copilul le poate avea. Medicul specialist se ocupă cu îngrijirea și monitorizarea femeilor care prezintă un risc în sarcină, a celor care au patologii preexistente ce pot afecta starea sarcinii sau a femeilor care pot dezvolta complicații în sarcină pentru ca indiferent de probleme să identifice soluțiile adecvate.

Etapa germinativă


Stadiul germinativ este cel mai scurt dintre cele 3 etape, durează doar primele 2 săptămâni. În această fază are loc concepția, unirea spermatozoizilor cu ovulul și fecundarea acestuia ceea ce determină apariția zigotului. Din trompele uterine, zigotul începe să călătorească spre uter, în sus, pentru care are nevoie de aproximativ o săptămână. În toată această perioadă, zigotul trece prin mai multe diviziuni și, în cele din urmă, produce două structuri separate, una care devine viitorul embrion și cealaltă care dă naștere la placentă.

Diviziunea celulară este accentuată, rapiditatea cu care are loc face ca zigotul să se transforme în blastocist, iar când această structură ajunge în uter pătrunde în mucoasa uterină unde se îngroapă. Dacă până aici totul s-a petrecut în condiții normale, organismul începe să producă hormoni specifici sarcinii și ciclul menstrual este stopat. (2)

Etapa embrionară


Stadiul embrionar se întinde de la a treia săptămână de sarcină până la cea cu numărul opt. Blastocistul își continuă dezvoltarea și începe să capete tot mai mult trăsături umane distincte. În această etapă a dezvoltării prenatale vorbim de un embrion cu structuri și organe precum tubul neural ce va deveni ulterior creierul și măduva spinării, care are cap, ochi, gură și membre. Inima embrionului începe să se evidențieze și va pulsa pentru prima dată în jurul săptămânii șase de la concepere.

Tot acum din mugurii extremităților încep să se contureze membrele superioare și cele inferioare, cele mai multe organe vor fi și ele prefigurate până la finalul acestei etape de dezvoltare embrionară. Pentru tine poate fi începutul perioadei neplăcute cu grețuri matinale, dar nu este o regulă. (1), (2)

Etapa fetală


Stadiul fetal începe din săptămâna nouă de sarcină și ține până la naștere. În această etapă embrionul se transformă în făt, care în preajma săptămânilor 9 - 10 își definitivează sexul. Organele și sistemele corpului continuă dezvoltarea, se maturizează, iar pentru că fătul capătă putere și se mișcă tot mai mult, la jumătatea sarcinii sau chiar mai devreme îl vei putea simți.

Creierul și sistemul nervos central se dezvoltă accentuat începând cu trimestrul doi. Creșterea în greutate, dar și cea în lungime au loc în stadiul fetal al dezvoltării embrionare. (2), (3)

Fiecare trimestru de sarcină sau fază a dezvoltării embrionare are propriile caracteristici și riscuri. Este esențial să mergi periodic la control, să faci toate analizele de laborator și investigațiile recomandate de specialist, pentru depistarea eventualelor probleme. O parte a acestora pot fi tratate pe parcursul sarcinii, pentru altele medicii vor fi pregătiți să ofere sprijin încă de la naștere.

Surse de informare:
1. The Stages of Embryo Development - pathfertility.com/the-stages-of-embryo-development/
2. Fetal Development - my.clevelandclinic.org/health/articles/7247-fetal-development-stages-of-growth
3. Stages of Prenatal Development - verywellmind.com/stages-of-prenatal-development-2795073

Anunt Diamant Euroinstal

Euroinstal Bucuresti - este un jucător important în domeniul instalațiilor termice, sanitare și de ventilație, cu o experiență de peste 24 ani în domeniu.
https://euro-instal.ro