Lunetistul si Marin Malaicu-Hondrari renunta la prudenta si ies la lumina

Radu Paraschivescu
Cel mai recent titlu semnat de Marin Mălaicu-Hondrari, Lunetistul, un roman provocator, plin de tandreţe şi erotism, cu o structură absolut neconvenţională, cu totul inedită, a apărut de curînd în colecţia “Ego. Proză” a Editurii Polirom, şi în ediţie digitală.
Marin Mălaicu-Hondrari este autorul bestsellerului Apropierea (Cartea Românească, 2010), în curs de ecranizare în regia lui Tudor Giurgiu, precum şi a volumului Cartea tuturor intenţiilor (Cartea Românească, 2008, ediţia a II-a), “o carte curată, puternică intelectual, a unui om care a trăit fapte nebuneşti şi a avut forţa să le noteze la rece. E cartea care ne îmbogăţeste azi şi pe noi, cei ce iubim cu adevărat literatura.” (Mircea Cărtărescu)
Cu acest nou roman, Marin Mălaicu-Hondrari renunţă la prudenţă şi se expune riscurilor, aşa cum Lunetistul renunţă la precauţii, iese din ascunzătoare şi încearcă să-şi trăiască viaţa.
În Camarile, o insulă aflată în plin război, un băieţel, Carlos, se strecoară în ascunzătoarea unui lunetist pentru a-l ruga să ducă o scrisoare unei femei din România. Lunetistul descoperă că femeia cu pricina e o iubită de-a lui din tinereţe, o femeie stranie, de un erotism tulburător. Întîlnirea cu ea reînvie trecutul lor comun, de la adolescenţa în comunism pînă la alegerea ei de a trăi cu un alt bărbat, care îi oferea o altfel de viaţă. În acelaşi timp, lunetistul îşi dă seama că viaţa lui a rămas blocată într-o relaţie iluzorie, de care trebuie să se elibereze. Deşi conştient de acest lucru, ani de zile continuă să rămînă prizonierul acelei poveşti de iubire, pînă cînd o întîlneşte pe Carmen Mercedes Belano, o femeie senzuală, care pe nesimţite îi schimbă viaţa. La fel, se schimbă radical şi viaţa lui Carlos, de la un băieţel orfan, adoptat financiar de o româncă, la un tînăr scriitor care învaţă să-şi domine viitorul incert.
Încă nu m-am decis dacă ăsta e iadul sau raiul: un om stă şi scrie despre trecutul său şi nu mai poate schimba nimic, dar nici nu vrea să schimbe, aşadar scrie fără patimă şi fără grabă, ca şi cum ar decupa cu o foarfecă metri cubi de apă. (scurt fragment din roman)
O altfel de biografie a lui Marin Mălaicu-Hondrari
Nu mai ştiu cum a început. Dintr-odată mă văd paznic de noapte în Spania, într-un loc plin de maşini strălucitoare. Córdoba: flamenco şi bijutieri, femei cu trăsături maure. 300 de nopţi nedormite. Sondarea sinelui pînă la epuizare. Un ventilator poartă prin rulotă aerul încins şi un gînd obsesiv: imaginaţia e memoria în extaz. Peste zi mă mişc ca în vis, urmat peste tot de patru cîini fantomatici, care nu latră niciodată. Singurul exces: literatura. Alte slujbe: şoferul unui avocat, o doamnă în vîrstă, care avea un Opel Corsa şi uneori îmi spunea că o să mergem în Portugalia, ca în tinereţile ei; ajutor de grădinar în superbele grădini cordobeze; o după-amiază ploioasă sub o remorcă, fumînd o ţigară umedă, clănţănind din dinţi alături de alţi emigranţi, muncitori la vie; o primăvară neagră, alături de o femeie cu tendinţe sinucigaşe, într-o casă luxoasă, transformată treptat în adăpost pentru 35 de cîini. Şapte ani, acelaşi stilou, trei cărţi: Zborul femeii pe deasupra bărbatului, Cartea tuturor intenţiilor, Apropierea. O Românie cu patru locuitori, prietenii mei, tot mai iluzorie. Un vis de un milion de dolari, o iubită, o maşină puternică şi un deşert plin cu literatură. Din toate astea s-a născut Lunetistul, un roman care renunţă la prudenţă.