Bucuresti

Viorica Flintasu, una dintre cele mai iubite interprete de muzica populara, invitata la Round Table Bucuresti

Detalii

Categorie
Spectacole
Modificat
acum 2 ani si 1 luna
Vizualizari
376

Voteaza & Distribuie

Descriere

Viorica Flintasu, una dintre cele mai iubite interprete de muzica populara, invitata la Round Table Bucuresti

O viata dedicată patrimoniului traditional romanesc

Marti, 6 octombrie 2015, de la ora 19:00, in Studioul de Opera si Multimedia al Universitatii Nationale de Muzica (Str. Stirbei Voda nr. 33) va continua seria spectacolelor – conferinta moderate de Valentina Sandu – Dediu.

Viorica Flintasu va fi invitata editiei de marti la Round Table Bucuresti - una dintre cele mai iubite interprete de muzica populara, cu o activitate concertistica de peste 40 de ani in slujba conservarii si promovarii patrimoniului traditional romanesc cu specific bihorean.
Programul lunii octombrie pregateste publicului bucurestean si din mediul online inca trei astfel de evenimente avandu-i in prim plan pe Marin Cazacu (13 octombrie), Razvan Suma (20 octombrie) si Ioana Parvulescu (27 octombrie), spectacole ce vor fi transmise in direct prin live streaming.

A pornit de la slujba de bibliotecar si a cucerit Europa prin muzica populara

Viorica Flintasu si-a dedicat intreaga cariera melosului popular specific satului natal, Saliste de Beius, din Bihor, dar si muzicii populare romanesti specifice altor regiuni, incepand cu varsta de 16 ani cand a cantat pentru prima data in fata unui public. Dupa terminarea scolii, Viorica Flintasu a fost bibliotecar si in paralel a sustinut numeroase concerte alaturi de formatii artistice de amatori.

Din 1964 se stabileste in Bucuresti unde, doi ani mai tarziu, realizeaza primele inregistrari in studiourile Radiodifuziunii Romane sub bagheta dirijorala a maestrului George Vancu. Intre anii 1967 – 1970 a fost solista de muzica populara a Orchestrei „Barbu Lautaru” a Filarmonicii „George Enescu”, orchestra desfiintata in 1970, iar apoi, intre 1970 – 1975, la Ansamblul artistic „Doina” al Armatei Bucuresti.
Apreciata pentru originalitatea si valoarea repertoriului sau de peste 200 de cantece, Viorica Flintasu a primit numeroase premii si a concertat, de-a lungul timpului, alaturi de mari ansambluri folclorice in turnee nationale si internationale, in tari precum Danemarca, Norvegia, Suedia, Germania, Austria, Belgia, Italia, Franta, Bulgaria, Rusia, Ungaria, Olanda, Israel.
Prin activitatea sa, Viorica Flintasu a revalorificat „zestrea de cantec a Bihorului aducand in atentia publicului melodii specifice, de la colindat la traganat, cantece de jale, cantece ceremoniale, de nunta, sezatoare, de dragoste si joc, pe care le-a invesmantat cu glasul sau puternic si stralucitor, cu armonice care-i confera un stil personal.” (Polina Gheorghe, Antena Satelor)
Viorica Flintasu: „Mi-am facut din cantec o profesie, slujind-ul cu daruire din 1966, cu responsabilitate, cu dragoste si nu slujindu-ma de cântec. De fel, sunt din satul Saliste de Beius, unde cantecul isi pastreaza originalitatea si intreaga lui incarcatura emotionala, asa cum a ramas de veacuri datina in satul de pe valea Crisului Negru. Cantecul bihorean are o anumita vigoare a glasului, o anume sanatate a acestuia si o forta de expresie artistica pe care putini se incumeta sa o incerce astazi.
Cantecele de aici isi pastreaza datele stilistice, melodice, ritmice, intr-o mare diversitate, dar la loc de cinste se afla cantecul traganat, cel doinit, ale carui origini sunt, de altfel, foarte vechi. Jocurile bihorene sunt intr-o formulă de acompaniamet specifica acestei zone din care nu lipsesc vioara cu goarna si doba (toba). Totodata, nu este un cantec pe care sa-l poti «fabrica» intr-un laborator propriu, ci trebuie sa pastrezi acele date ale zonei, atat prin linia melodica, dar si prin versurile ce insotesc aceste cantece, pentru ca numai asa poate exista un mariaj perfect intre melodie si cantec.”

Seara de marti se va incheia cu o sesiune de autografe prin prezentarea volumului proaspat iesit de sub tipar, Iubire pentru cantec. Volumul cuprinde o serie de portrete ale interpretilor generatiei sale dar si ale inaintasilor sai, precum si ale interpretilor cei mai tineri care au debutat recent la diferite festialuri folclorice.

Round Table Bucuresti este un proiect al Uniunii de Creatie Interpretativa a Muzicienilor din Romania, proiect cultural finantat in cadrul programului cultural „ESTI BUCURESTI” oferit de ArCuB.

La eveniment intrarea va fi libera, in baza invitatiei ce poate fi solicitata la adresa round.table.bucuresti@gmail.com, in limita locurilor disponibile.

Fiecare spectacol - conferinta va dura 90 de minute si va fi transmis in direct pe www.EnjoyTv.ro


Informatii suplimentare:

Despre Round Table Bucuresti

Parcursul profesional dar si personal al oricarui om de cultura este inevitabil influentat de mediul in care a ales sa creeze. Prin proiectul Round Table Bucuresti, organizatorii isi propun sa descopere in ce masură efervescentul spatiu cultural al capitalei a influentat drumul unor personalitati care si-au ales Bucurestiul ca decor al activitatii lor artistice.
In fiecare marti seara, pe durata a 90 de minute, moderatorul isi va provoca invitatii la o discutie deschisa, relaxata, despre amprenta pe care orasul si-a pus-o asupra lor ca artisti, ca oameni, despre cum vedeau capitala atunci cand erau la inceput de drum si cum o percep acum, cand drumurile lor strabat capitale din intreaga lume, ori despre sansele sau deziluziile pe care le-au trait aici, de-a lungul timpului. Parcursul acestui itinerariu prin Bucurestiul personal al fiecarui artist invitat va fi presarat cu momente artistice de cea mai buna calitate - oferite de protagonistii spectacolelor sau de catre invitatii acestora.

Ne pregatim sa va intampinam cu povesti fascinante despre Bucurestiul artistic actual, saptamana de saptamana, imediat ce se va incheia Festivalul George Enescu. Promitem sa prelungim bucuria muzicii si sa pastram sarbatoarea acestor zile.” – Valentina Sandu – Dediu

De ce Round Table Bucuresti? Pentru ca mediul de intalnire al acestor evenimente isi propune sa fie unul prietenos, placut, fara colturi si fara ascunzisuri, unde nimeni nu sta in capul mesei. Invitatii si publicul, deopotriva, vor imparti acelasi spatiu: Bucurestiul. Coordonate: Sala de Opera si Multimedia a Universitatii Nationale de Muzica.

Despre Valentina Sandu – Dediu

Valentina Sandu-Dediu a absolvit in 1990 muzicologia la actuala Universitate Nationala de Muzica din Bucuresti, unde a ramas din 1993 sa predea istoria muzicii, muzicologie si stilistica. Este autoarea a peste 30 de studii si 300 de articole, a catorva serii de emisiuni radiofonice, a semnat zece volume publicate in Romania si Germania (vezi Rumänische Musik nach 1944, Pfau Verlag, Saarbrücken, 2006; Alegeri, atitudini, afecte. Despre stil si retorica in muzica, Bucuresti, Ed. Didactica si Pedagogica, 2010; Octave paralele, Bucuresti, Humanitas, 2014).
O altă latura a activitatii sale se concentreaza pe aparitii concertistice si inregistrari, in calitate de pianista in ansambluri camerale (CD-uri editate in Romania cu Aurelian Octav Popa, in Germania / Neos cu Dan Dediu, si in Boston / Albany cu Ray Jackendoff). Valentina Sandu-Dediu a fost bursier al Wissenschaftskolleg zu Berlin, actualmente ocupa pozitia de profesor la Universitatea de Muzică si pe cea de rector la New Europe College, Bucuresti. In 2008 a primit Premiul acordat de Peregrinus-Stiftung, Academia de Stiinte Berlin-Brandenburg.

Despre Uniunea de Creatie Interpretativa a Muzicienilor din Romania – UCIMR

Orice muzician care adera la UCIMR si intruneste conditiile necesare poate deveni membru al organizatiei noastre.
Prin activitatea noastra, oferim membrilor UCIMR burse in vederea participarii la seminarii si cursuri de specialitate organizate de asociatia care se remarca printr-un palmares de exceptie.
Suntem implicati totodata si in sprijinirea artistilor pensionari, precum si in sustinerea materiala a unor reviste de specialitate.
De asemenea, concepem proiecte culturale de interes national si international, avand o structura egal raspandita pe intreg teritoriul Romaniei.