Bucuresti
Se afişează 11891-11900 din 65340 rezultate.
  • Fara poza
  • 0

  • Luni 26 ianuarie 2015
  • Consiliul Național al Elevilor (CNE), unica structură reprezentativă a elevilor la nivel național, atrage atenția opiniei publice și factorilor decidenți cu privire la conținutul Regulamentului de Organizare și Funcționare al Instituțiilor de Învățământ Preuniversitar (ROFUIP), publicat în Monitorul Oficial la data de 13.01.2015.
  • Prima antologie de autor a poetului Dan Sociu, la Polirom
  • 0

  • Luni 26 ianuarie 2015
  • Disponibilă din această săptămînă în librăriile din ţară, antologia de poeme Vino cu mine ştiu exact unde mergem, semnată de Dan Sociu, unul dintre cei mai citiţi şi premiaţi poeţi contemporani români, a apărut la Polirom, în ediţie cartonată, cu ilustraţii semnate de artistul vizual Felix Aftene.
  • Stagiunea Regala
  • 0

  • Sâmbătă, 9 mai, Camerata Regală, ansamblu aflat sub Înaltul Patronaj al Alteţei Sale Regale Principele Radu al României, vă invită începând cu orele 19.00 la Ateneul Român (str. Benjamin Franklin, nr. 1-3) la un concert dedicat Zilei Regalității.
  • Sambata 9 mai 201519:00
  • DELFIN LOGISTIC SRL
  • 0

  • Oferim servicii de tractari auto cu platforma in Bucuresti la orice ora din zi si din noapte, oferim servicii complete la preturi ieftine in Bucuresti.
  • Bucuresti (Vezi pe harta)
  • 0761531592