Bucuresti
Se afişează 1551-1560 din 2176 rezultate.
  • Soldatul de ciocolată
  • +1

  • reprezentari 2poze 1
  • Piesa Armele și omul, a fost scrisă de Bernard Shaw când avea 38 de ani și a fost reprezentată pentru prima dată, în anul în 1894, la Londra. Succesul nu a întârziat să apară chiar de la premieră, iar opinia despre Shaw ca fiind unul dintre cei mai inteligenți dramaturgi din Londra a fost unanimă. Patru ani mai târziu va fi publicată în colecția numită Piese plăcute.
  • 0738823583
  • Vineri 16 decembrie 202219:00
  • Refugiul
  • 0

  • reprezentari 1poze 3
  • Refugiul reprezintă cele mai mari frici ale noastre cu privire la viitorul internautic. Cei mai mulți dintre noi nu ne preocupăm activ de evoluția tehnologică, însă ne așteptăm ca progresul științei să ne vină în întâmpinare cu produse din ce in ce mai adaptate nevoilor noastre și cât mai conectate.
  • 0738823583
  • Duminica 27 mai 201819:00
  • Hai la Hora Romaneasca
  • 0

  • reprezentari 1poze 1
  • Ansamblul folcloric DOINA al Casei de Cultură a Studenților din București prezintă spectacolul de muzică şi dansuri populare “Hai la Hora Românească!” dedicat aniversării a 80 de ani de la înfiinţarea Casei de Cultură a Studenţilor Bucureşti, joi 23 noiembrie 2017 ora 19.30.
  • Joi 23 noiembrie 201719:30
  • 0

  • reprezentari 1poze 1
  • Tango. Radio and Juliet - ste un spectacol ce unește două coregrafii create de Edward Clug – artist de origine română stabilit în Slovenia – în care se regăsesc elemente de teatru și dans contemporan și fragmente muzicale extrem de diverse ca gen.
  • 0213146980
  • Miercuri 19 aprilie 202318:30
  • Comedia „Unde dai și unde crapă” @ Music Club
  • 0

  • reprezentari 1poze 1
  • "Unde dai şi unde crapă" - distribuție: Claudia Prec, Andrei Seușan, Daniel Hara, Eduard Cîrlan. Ţi-ai bănuit nevasta de înşelăciune? Ţi-ai bănuit prietenii de mincinoşi? Ai avut zile şi nopti întregi de beţie?
  • 0723196376
  • Duminica 24 ianuarie 201617:00
  • Fara poza
  • 0

  • reprezentari 1
  • * Produs independent - Bucureşti
    * Spectacol jucat în cadrul Festivalului Naţional de Teatru Independent, ediţia a II-a
    Regia, interpretarea, scenografia: Theodor Ghiţă
    Spectacolul, lipsit de convenţii, redă cu mult „tact...
  • Joi 6 noiembrie 2014 
  • 0

  • reprezentari 1poze 1
  • Marți, 29 martie, de la ora 18:00 va debuta Stagiunea de colecție, o serie nouă de evenimente prin care vor fi valorificate partiturile rare din patrimoniul Bibliotecii Naționale a României. Evenimentele se vor desfășura la Sala Symposium a Bibliotecii Naționale (Bd. Unirii nr. 22).
  • Marti 29 martie 201618:00