Bucuresti
Se afişează 10381-10390 din 58023 rezultate.
  • 0

  • Vineri, 30 octombrie, ora 19.00, la Librăria Diverta Piaţa Romană (Piaţa Romană nr. 5, la mansardă), Dan Stanca va dialoga cu Radu Aldulescu pornind de la volumele Istoria Regelui Gogoşar şi Ghetsimani ʼ51, recent apărute la Editura Cartea Românească, disponibile şi în format digital.
  • Vineri 30 octombrie 201519:00
  • 0

  • Vineri 30 octombrie 2015
  • Miercuri, 28 octombrie, filmul ”Usturoi”, producția independentă filmată în întregime în Transilvania, a fost difuzat la penitenciarul de maximă siguranță din Aiud, în cadrul unei proiecții speciale, la invitația serviciului de Educație și Asistență Psihosocială din instituție.
  • 0

  • Vineri 30 octombrie 2015
  • Sute de mii de tinerii care au abandonat școala pot fi atrași să se reîntoarcă în sistemul de învățământ doar prin proiecte flexibile de tipul ”A doua șansă”, care pun accentul pe latura practică a educației și care sunt adaptate nevoilor lor. Aceasta este principala concluzie a conferinței ”Bune practici în educația celor vulnerabili”, la care au participat aproape 200 de cadre didactice și specialiști în educație.
  • 0

  • Sâmbătă, 31 octombrie 2015, începând cu ora 14.00, unul dintre poeții în vogă la ora actuală, Camelia Iuliana Radu lansează trilogia de poezie modernă “Întredeschis”, “Dincolo de fugă” și “Vântul în oglindă”, la Librăria Open Art din București. La eveniment sunt invitați cunoscuții poeți Octavian Soviany, Paul Vinicius și Dan Iancu, cei care vor prezenta trilogia în contextual literaturii contemporane, iubitori de artă literară și prieteni ai autoarei.
  • Sambata 31 octombrie 201514:00
  • Proiect international Helen Doron English, de Halloween
  • 0

  • Vineri 30 octombrie 2015
  • Programul internațional continuă în România cu o inedită piesă de teatru, care va avea loc în ziua de Halloween, sâmbătă, 31 octombrie, începând cu ora 12.00, în Centrul Comercial Carrefour Orhideea din București.
  • 0

  • Vineri 30 octombrie 2015
  • Peste fix o luna, pe 29 Noiembrie 2015, celebrul tenor José Carreras va concerta pentru prima oara la Cluj! Concertul se va numi „The Very Best Of The Legendary Tenor José Carreras” si va avea loc la Sala Polivalenta!
  • 0

  • Miercuri, 11 noiembrie a.c., de la ora 19:00, la Sala Eforie (Jean Georgescu) a Cinematecii Române (Str. Eforie nr. 2, Bucureşti) este prezentat filmul MANASSE (1925) de Jean Mihail (1896-1963), un titlu de referinţă al cinematografului românesc presonor (acum într-o copie restaurată digital în laboratorul ANF), cu acompaniamentul live al colectivului muzical Abator Industries. Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile.
  • Miercuri 11 noiembrie 201519:00
  • Vise zidite
  • 0

  • Vineri 30 octombrie 2015
  • Daca la munca sunt manager de succes, in timpul liber sunt un prieten si un consilier de succes. Pot sa ajut pe oricine cu orice sau cel putin, asa cred cei din jurul meu. Cred ca as putea, sa incep un nou job, part-time. Ma pricep foarte bine sa dau sfaturi celor din jur.
  • Hieroglife descifrate
  • 0

  • Vineri 30 octombrie 2015
  • Am cam inceput sa ma satur deja de divortul dintre mama mea si sotul ei. Nici nu ajung bine acasa, de la munca si mama deja ma suna repede, sa imi spuna ca are nevoie de ajutor cu cateva hartii. Are nevoie urgenta, cat mai repede posibil de traduceri​ legalizate, pentru cateva acte, ale firmei, habar nu am, stie doar sa ceara ajutorul, in rest este foarte secretoasa.