1. Consultația inițială
Ca în cazul oricărui alt tratament stomatologic, prima etapă este reprezentată de consultația inițială în cadrul căreia se va stabili diagnosticul și planul de tratament. În acest scop, medicul stomatolog îți va examina cu atenție întreaga cavitate orală și va realiza o radiografie dentară și/sau o tomografie dentară computerizată. Pe baza rezultatelor acestor investigații va putea stabili dacă implanturile dentare reprezintă cea mai bună opțiune de tratament pentru tine, de ce fel de implanturi ai nevoie, unde vor fi plasate și dacă sunt sau nu necesare proceduri adiționale pentru a pregăti osul sau gingia pentru implant.[2] Toate acestea sunt detalii importante pentru succesul tratamentului, dar care vor influența și prețul unui implant dentar în Brașov sau în orice alt oraș din țară.
2. Inserarea implantului dentar
Această etapă a tratamentului cu implanturi dentare presupune efectuarea unei incizii în gingie pentru a expune osul și introducerea implantului în os. Există apoi două opțiuni: fie se plasează peste implant un dispozitiv numit capă de vindecare care va rămâne acolo până la finalizarea procesul de vindecare al țesuturilor, fie se suturează gingia în așa fel încât să acopere în întregime implantul, urmând ca firele de sutură să fie îndepărtate după aproximativ două săptămâni, la controlul postoperator.[2]
3. Osteointegrarea
Odată cu inserarea implantului în os începe și procesul de osteointegrare, în timpul căruia osul crește în jurul implantului, fuzionând cu suprafața sa. Acest proces poate dura câteva luni și reprezintă cea mai lungă etapă a tratamentului cu implanturi dentare, dar este vital pentru succesul procedurii.[1]
4. Plasarea bontului protetic
Odată finalizat procesul de osteointegrare, se poate trece la următoarea etapă: plasarea bontului protetic, un dispozitiv care face legătura între implantul propriu-zis și coroana sau lucrarea protetică ce va înlocui dintele pierdut. După fixarea acestuia, se mai așteaptă încă 2 săptămâni, pentru ca gingia să se vindece după această nouă intervenție.[1]
5. Fixarea lucrării finale
Odată încheiat acest proces de vindecare, se poate trece și la ultima etapă a tratamentului cu implanturi dentare: fixarea coroanei dentare sau a lucrării protetice ce va înlocui dintele sau dinții pierduți. Există diverse opțiuni în ceea ce privește materiale care vor fi folosite pentru a realiza aceste lucrări finale, fiecare cu avantajele și dezavantajele sale, iar medicul stomatolog te va ajuta să faci alegerile potrivite pentru a obține rezultate cât mai naturale.[2]
Rata de succes a tratamentului cu implanturi dentare este foarte ridicată, rareori întâmplându-se ca procesul de osteintegrare să eșueze. În astfel de cazuri, se scoate implantul și se repetă procedură după câteva luni. Dacă tratamentul a decurs fără probleme, respectă indicațiile cu privire la îngrijirea implanturile. De obicei, acestea necesită aceeași îngrijire de care au nevoie și dinții naturali: spălat pe dinți de 2 ori pe zi, folosirea aței dentare și a apei de gură, controale stomatologice regulate și evitarea obiceiurilor vicioase precum rosul unghiilor sau fumatul.[1] Toate acestea ajută la prelungirea duratei de viață a implanturilor dentare și la menținerea unei bune sănătăți orale.
Bibliografie:
- „Dental Implant Surgery - Mayo Clinic.” Mayoclinic.org, 2019, mayoclinic.org/tests-procedures/dental-implant-surgery/about/pac-20384622. Accessed 28 Nov. 2022.
- „European Federation of Periodontology.” European Federation of Periodontology, 2021, efp.org/for-patients/dental-implants/dental-implants-explained/. Accessed 28 Nov. 2022.
Sursa foto: img.freepik.com/free-photo/old-man-sitting-dentist-s-office_1157-19454.jpg

