Bucuresti

Anunt Diamant Euroinstal

Euroinstal Bucuresti - este un jucător important în domeniul instalațiilor termice, sanitare și de ventilație, cu o experiență de peste 24 ani în domeniu.
https://euro-instal.ro

4 secrete care îți vor ajuta picturile și desenele să reziste

4 secrete care îți vor ajuta picturile și desenele să reziste

Detalii articol

Categorie
Articole arta / cultura
Modificat
acum 3 ani si 1 luna
Vizualizari
580

Voteaza & Distribuie

Prezentare articol

Ești pasionat de desen și pictură? Fie că ești începător sau experimentat în tainele acestei arte plastice, îți dorești ca picturile și desenele să reziste și să arate impecabil atunci când lași pensula din mână. Acest lucru nu este dificil, atâta timp cât ții cont de sugestiile din articolul nostru! Ia în calcul sfaturile de mai jos, pentru desene ca la carte.

Curăță des pensulele

Pentru desene fără reproș, este esențial ca instrumentele de lucru, precum pensulele, să fie șterse și curățate în mod regulat. Așadar, asigură-te că atunci când desenezi, ții lângă tine un material sau o bucată de hârtie. În acest fel, îți poți crea un obicei din a curăța pensulele de fiecare dată când ridici pensula. Introducerea pensulelor în apă și curățarea cu o bucată de material va preveni curgerea și pătarea desenului sau a picturii de care te ocupi.

Vrei ca pensulele tale să reziste cât mai mult timp? Nu uita că pensulele folosite pentru pictura cu ulei nu se curăță cu săpun și apă, ca în cazul acrilicelelor, ci cu terebentină sau white spirit. Curăță pensulele complet, de fiecare dată când termini de realizat o pictură și depozitează-le la orizontală sau cu vârful în sus - niciodată cu vârful în jos, fiindcă acest lucru va duce la deformarea firului de păr.

Dacă pictezi cu uleiuri, vei avea nevoie de pensulă diferită pentru fiecare culoare, fiindcă vopseaua nu se va usca repede. Nu știi de câte pensule ai nevoie? Numărul lor depinde de tine, însă vei avea nevoie de o pensulă mai mare pentru a aplica stratul de bază și de un model mai mic, care îți permite să lucrezi la detalii.

Alege suportul care ți se potrivește

Poți să te bucuri de pictură pe orice tip de suport, de la pânză la hârtie, cu singura condiție ca vopseaua să adere corespunzător pe suprafață. De pildă, vopseaua acrilică poate fi folosită pe hârtie pentru pictură, pe lemn, pânză, lemn sau placaj, cu sau fără strat de grund aplicat anterior. Guașele și tempera, fiind culori mai opace, pot fi aplicate pe hârtie sau pe carton, pe când acuarelele necesită, pentru a obține efectele specifice, hârtie specială, preferabil din bumbac, fibră care va absorbi în profunzime culoarea. Nu uita că suprafața perfectă pentru vopseaua pe bază de ulei merită să fie tratată înainte, cu un grund sau primer special.

Lasă vopseaua să se usuce

O pictură perfectă este o pictură uscată, care nu conține pete, de aceea este nevoie să ai răbdare. Cele mai folosite tipuri de vopsea sunt uleiurile, acrilicile și acuarelele, fiecare cu avantajele sale. În funcție de personalitatea ta, alege vopselurile care ți se potrivesc și gândește-te cât ești dispus să aștepți pentru ca vopseaua să se usuce. Poți începe să pictezi cu vopsea acrilică pentru că se usucă rapid, se curăță cu apă și te ajută să duci la bun sfârșit proiectul de care te ocupi. Poți opta pentru vopsea cu un raport corect calitate-preț și care îți permite să experimentezi. Nu trebuie decât să încerci diferite modele și mărci și să observi ce-ți place!

Folosește cu grijă culorile

Nu te feri să amesteci diferite culori și mărci de vopsea, chiar dacă sunt sau nu de o calitate superioară. Cu toate acestea, este indicat să fii prudent atunci când le folosești în aceeași pictură datorită faptului că producătorii de culori au rețete diferite și pot apărea probleme de compatibilitate a acestora. Poți să folosești vopseaua pe bază de ulei peste cea acrilică uscată, însă invers, efectul nu va fi cel așteptat. Nu te grăbi! Pentru că depinde de vopsea și de pensulele pe care le folosești, o pictură este gata în atât timp cât ai nevoie. Atunci când consideri că pictura este gata, las-o deoparte și nu mai interveni, pentru că este mai simplu să lucrezi suplimentar la ea decât să o arunci.

La final, aplică un vernis

Există foarte multe tipuri de vernis-uri, adică lacuri de protecție a culorii, care se aplică în mai multe straturi pe suprafața tabloului tău. Rolul principal al unui vernis este să sigileze culoarea și să formeze un strat protector față de impuritățile din mediu. E important să nu aplici straturile de vernis înainte ca lucrarea să fie perfect uscată, pentru că altfel pot apărea în timp crăpături. Există vernis-uri spray sau lichide (ce se aplică cu o pensulă - de obicei o pensulă lată cu firul cât mai flexibil) și de obicei vei putea identifica rapid în rafturile unui magazin de artă produsele de vernisare potrivite fiecărei tehnici de lucru. Rețeta de fabricație a fiecărui tip de vernis este adaptată la tipul de culoare (acuarelă, acrilic sau ulei) și există inclusiv vernis-uri pentru desenele în creion și pastel dar și variante de finisaje - mat sau lucios, care pot oferi lucrării tale un extra efect.

Aceste sugestii vor face ca o pictură sau un desen să arate impecabil și să reziste cât mai mult!

Sursa foto: unsplash.com/photos/2OS8imfZXbA

Anunt Diamant Bucuresteni.ro - publicitate online

Site-ul bucuresteni.ro este un site care doreste sa promoveze evenimentele din Bucuresti si nu numai, sa puna la dispozitia utilizatorului cea mai performanta harta electronica a Bucuresti-ului, si in acelasi timp sa ofere posibilitatea firmel...
https://www.bucuresteni.ro/site/publicitate/