Ca autor, a publicat 5 cărţi, a produs peste 100 de ore de materiale multimedia pentru educaţia adultilor şi editează un newsletter on-line cu peste 25.000 de abonaţi. Ca vorbitor public şi trainer a lucrat cu peste 50 de companii în 5 ţări Europene şi a susţinut prezentări demonstrative în SUA, Canada şi China.
Ca antreprenor a fondat două companii (o editură şi o firmă de training şi consultanţă) şi a iniţiat Fundaţia Alpha Leadership, pentru educaţia viitorilor lideri ai Romaniei. Proiectul său semnatură este Bootcamp University – o tabără de training intensiv pentru dezvoltarea personală şi profesională a adulţilor cu spirit antreprenorial.
Andy Szekely este primul autor român al unui program de training de tip franciză, prin care instruieşte traineri care prezintă programul de tehnici de vânzare şi influenţare Powerful Business Persuasion.
Zoia Zărnescu este expert în programe de comunicare și trainer specializat în conducerea grupurilor de învățare experiențială. După o experiență de 20 de ani într-o multinațională, în prezent, ca trainer, consilier și consultant, are o ințelegere profundă a oamenilor, a emoțiilor și nevoilor lor.
In ultimii 8 ani, Zoia și-a urmat vocația și a creat și livrat programe de pregătire profesională pentru echipe de vînzări, precum și programe de dezvoltare personală și creștere a încrederii în sine. În ultimii doi ani a format comunitatea "Am încredere", o comunitate a oamenilor care împărtașesc trăirea conștientă a vieții. Zoia este trainer licențiat în programul Powerful Business Persuasion, consilier de dezvoltare personală și formator acreditat CNFPA, NLP practitioner și consultant LAB Profile.
