Repetitiile pentru spectacolul EGOISTUL din 7 septembrie sunt in linie dreapta
Spectacolul „Egoistul” cu Radu Beligan, se va juca pentru prima oara in acest an la Teatrul Tineretului pe 7 septembrie, iar repetitiile au intrat in linie dreapta
Trendy, dar în acelaşi cu un stil clasic fermecător, produsele REPLAY dau dreptate celor care cred că moda se schimbă, dar stilul este veşnic.
În fiecare colecţie, brandul REPLAY îşi pune semnătura pe aproape 1.000 de modele diferite, care păşesc în armonie cu moda, fără să o urmeze însă, accentuând personalitatea puternică a hainelor şi a celor care vor să se distingă purtându-le.
Evenimentul este primul dintr-o serie de întâlniri cu reporterii polonezi, organizate sub titlul generic: Reportajul polonez. 'Cu toţii ştim puţin despre toate' (Ryszard Kapuciński).
Revista SUNETE împlinește anul acesta 11 ani de la prima apariție în print. În decursul celor 11 ani de existență, revista a apărut în mai multe formate, de la cel clasic cu difuzare contra cost la chioșcurile de ziare, la actualul format, cu distribuție gratuită în cluburi și cafenele.
În luna septembrie 2014 s-a încheiat proiectul „Repoziţionarea revistei SUNETE pe piaţa periodicelor cu profil muzical” din cadrul Programului Operaţional Regional 2007-2013.
Dupa cinci saptamani de pregatire intensa, Roxana Andrei, frumoasa romanca in varsta de 26 de ani, a intrat in cantonamentul Miss Universe® 2013, desfasurat la Moscova.
Dezbatere publică la Buzău între reprezentanții elevilor și ministrul educației Adunarea Generală Extraordinară a Consiliului Național al Elevilor s-a încheiat!
Desfășurare de forțe din partea reprezentanților elevilor la Buzău Astăzi, 10 Iulie, ora 14:00 la Colegiul Național "B.P. Hasdeu" din Buzău începe Adunarea Generală Extraordinară a Consiliului Național al Elevilor.
Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) și Consiliul Național al Elevilor (CNE)au transmis astăzi o adresă Guvernului României prin care solicită o întâlnire cu prim-ministrul Dacian Cioloș, ministrul educației naționale și cercetării științifice Adrian Curaj ...
Reprezentanții elevilor, ai studenților și ai tinerilor din România cer eliberarea din funcție a Secretarului de Stat din Ministerul Educației și Cercetării Științifice, Vasile Șalaru
Reprezentanții Consiliului Național al Elevilor, ai Alianței Naționale a Organizațiilor Studențești din România și ai Consiliului Tineretului din România s-au întâlnit miercuri cu vicepremierul Viorel Ștefan pentru a discuta despre programul de credite „Investește în tine”, anunțat de Guvern.
Evenimentul tragic petrecut în clubul Colectiv a avut loc și din cauza corupției generalizate din mediul politic și a unei administrații publice nefuncționale, infectată de nepotism și interese străine de cele ale cetățenilor.
Citește și află ce este Blockchain, cum contribuie tehnologia Provably Fair la transparența sloturilor și la creșterea încrederii jucătorilor și multe altele.
Cursul Diagnostic si evaluare clinica din 23-25 aprilie 2010, a fost reprogramat pentru data de 28-30 mai.
Detalii in pagina de mai jos:
http://www.aquamarin.ro/formari/
Inscrieri si informatii la [email protected]
Telefon: 021.326.52.90...
Reptiland București - recreează fragmente din jungla amazoniană chiar în inima junglei urbane, folosind o combinație de terarii de mari dimensiuni, care se autosusțin și tehnologie de ultimă generație.