Psihologul Adrian Gemănaru, nominalizat în anul 2015 la prestigioasele premii World Autism Festival din Canada, pentru o terapie complementară, menită să reducă stimulările la nivel senzorial ale copiilor afectați de autism, va alerga 42 de kilometri la Maratonul Internațional Brașov, eveniment care va avea loc duminică, 14 iunie.
Sătui de salariile mici, de condițiile de lucru, dar și de un sistem mereu bolnav, mii de medici părăsesc România în fiecare an. Au renunțat să mai creadă într-un viitor aici, iar unii își fac bagajele încă din perioada rezidențiatului.
Alesia-Georgiana Mocanu are 2 ani si 3 luni, îi place să socializeze cu alți copii, însă un lucru o împiedică să facă asta, așa cum o fac alți copii: nu aude. Medicii au diagnosticat-o cu hipoacuzie neurosenzorială profundă bilaterală și are nevoie de 25.000 de euro, altfel nu va auzi niciodată și va fi condamnată să trăiască într-o lume fără sunete.
Mining Watch România și Campania Salvați Roșia Montană condamnă Guvernul României pentru acordarea licenței de exploatare a cuprului și aurului pentru zăcământul Rovina.
Parlamentul European a votat în favoarea reglementării care împiedică comerțul cu minerale din zonele de conflict de-a lungul întregului lanț de aprovizionare. Mineralele din zonele de conflict incluse în noua legislație sunt aurul, cositorul (staniul), tantalul și wolframul.
Sofia-Maria Venter are 8 luni, însă nu se poate bucura de privirea caldă și plină de dragoste a mamei. Micuța a fost diagnosticată cu retinopatie de prematuritate și a suferit, în doar două luni, nu mai puțin de patru intervenții chirurgicale. Vederea nu i-a fost redată pe deplin, unica speranță de a-și reveni în totalitate o are tocmai de peste Ocean, de la Clinica “William Beaumont” din Detroit (S.U.A.).
Zeci de mii de oameni au mărșăluit sâmbătă la Chișinău pentru a cere Unirea cu România. În fața ambasadei României, manifestanții au solicitat președintelui României, Klaus Iohannis, și clasei politice de la București, să urgenteze demersurile pentru apropierea decisivă a celor două state românești.
Așa cum nu există vară fără furtuni, nici viața nu e lipsită de necazuri. Deseori imprevizibile, încercările vieții ne pot copleși într-atât cât să ne pierdem și speranța că o mai putem lua vreodată de la capăt.
Alicia Cătălina Luca, o fetiță de 4 ani, face un apel la sensibilitatea românilor pentru a o ajuta să audă. Drama micuței a început la vârsta de 2 ani, atunci când părinții au depistat că Alicia nu mai poate să recepteze sunete, de la bătutul palmelor la strigarea acesteia pe nume.
Mining Watch România împreună cu alte 22 ONG-uri naționale și internaționale, are plăcerea de a da anunța lansarea raportului Anticiparea Surprizei – Evaluarea Riscurilor: Ghidul Investitorilor pentru proiectul minier propus la Certej de către compania Eldorado Gold) (TSX:ELD).
Iubitorii sportului cu pedale se vor întrece în cadrul unui eveniment unic în lume, care va avea loc la Târgu Ocna, sâmbătă, 16 mai 2015. Spre deosebire de concursurile „obişnuite” de mountain bike, care te duc prin oraşe, sate, pe dealuri şi prin păduri, la ...
Maria Boată este o fetiță blondă de numai 4 ani și 8 luni, are chip de înger și s-a născut într-o lume fără sunete. În jurul vârstei de 1 an, părinții fetiței au avut suspiciuni că micuța nu aude, iar temerile lor au fost confirmate și de verdictul medicilor: hipoacuzie nuerosenzorială bilaterală profundă.
Nicolas Gălățanu, un băiețel de doar 5 ani, suferă de o cumplită madalie care îi atrofiază progresiv toți mușchii. Boala s-a declanșat încă de când copilul avea 8 luni, iar singura șansă, pe care o are ca să nu rămână paralizat pentru tot restul vieții, vine tocmai din îndepărtata Thailanda, de la Clinica Better Being din Bangkok.
Într-o societate în care atenția ne este distrasă de mulți factori și stimuli, aceștia devenind cauze serioase ale neîntelegerilor dintre oameni, psihologii ne invită să ne antrenăm “urechea” ca să-i auzim pe ceilalți cu adevărat, printr-un model dezvoltat de un reputat psiholog german.
Centrul pentru Educație și Dezvoltare Socială, Asociația E-Romnja (Asociația pentru Promovarea Drepturilor Femeilor Rome) și Asociația pentru Dezvoltare și Incluziune Socială A.D.I.S. au organizat vineri, 6 martie 2015 la Institutul Național de Statistică, cea de-a V-a ediție a Galei Femeilor Rome.
Alexandru Nechita are 12 ani și aproape toată viața lui a stat prin spitale. Băiețelul s-a născut cu o malformație congenitală, care i-a afectat mână și piciorul drept. Membrele drepte sunt mai scurte decât cele stângi, iar pentru a merge normal, trebuie să poarte pantofi ortopedici pentru egalizarea lungimii picioarelor.