Adu-l sâmbătă, 31 ianuarie la atelierul Sistemul Solar, organizat de BluParty, unde va învăța prin cele mai simple jocuri despre astronomie, planete și Soare și va construi propriul său model de sistem solar!
Părinții sunt așteptați împreună cu copiii la SkyBar din Calea Dorobanți nr. 155, et. 5, începând cu ora 11:00. Înscrierile se fac pe site, completând formularul din pagina atelierului pentru copii.
În cadrul atelierului copiii vor colora, picta și recicla o simplă cutie de pantofi și o vor transforma într-un model de sistem solar format din opt planete împreună cu sateliții lor naturali și Soare, pe care la sfârșit îl pot lua acasă.
Copiii vor afla multe din curiozitățile cosmosului și sistemului nostru solar, de la ce sunt planetele, cum s-au format și ce culori au, până la ordinea în care se afla ele față de Soare și ce temperaturi sunt pe fiecare planetă.
Atelierul Sistemul Solar este potrivit pentru copii cu vârste între 6 și 10 ani și va fi coordonat de Alexandra Timofte, actriță la Teatrul Notara și Manager de Creație în echipa BluParty.

