Bucluc la Operă
Marele tenor Tito Merelli, cunoscut ca Il Stupendo, este așteptat pe scena Cleveland Grand Opera pentru un spectacol unic. Ca orice mare star, Tito intârzie și, din cauza unor probleme și încurcături, ia o doză mult prea mare de somnifere și adoarme. Saunders, directorul Operei, și asistentul său, Max, sunt convinși că Tito e mort. În încercarea de a salva marele eveniment, Saunders îl convinge pe Max să se deghizeze în marele Merelli și să urce pe scenă. Max e în fața publicului și își îndeplinește rolul în mod fabulos, în timp ce Tito e în dormitor și... se trezește, ceea ce înseamnă că, în clădire, sunt doi tenori îmbrăcați identic, care aleargă dintr-o parte în alta, urmăriți de două femei care cred că au pus mâna pe Il Stupendo!

