Bucuresti

Anunt Diamant Brol Medical Center

Brol Medical Center este o clinica privata situata in centrul orasului Timisoara avand o experienta de aproape 21 de ani in chirurgia estetica. Incepand din anul 2009 clinica isi desfasoara activitatea intr-un spital ultramodern.
https://www.brol.ro

Carti despre comunism, spiritualitate si Radu Beligan, lansate la Bookfest de Craciun

Detalii stire

Categorie
Stiri Cultura
Modificat
acum 3 ani si 4 luni
Vizualizari
1091

Voteaza & Distribuie

Prezentare stire

Bookfest de Crăciun așteaptă publicul la Muzeul Țăranului Român cu o serie eterogenă de lansări. De la ora 16:00, Institutul Național pentru Studiul Totalitarismului va lansa Enciclopedia Regimului Comunist, vol. I și II, dar și volumul ce prezintă “instituții de partid, de stat, obștești și cooperatiste”. Despre lucrări vor vorbi prof. dr. Octavian Roske și dr. Dan Cătănuș, membri ai echipei Institutului.

Editura Eikon vă invită astăzi de la 17:00 la dubla lansare a volumelor Universalism românesc, de Sandu Tudor și Duhovnicii Sihăstriei sub cenzura comunistă. Filantropia cuvântului și a faptei la Mănăstirea Sihăstria în perioada comunistă, de Ierom. Cosma Giosanu. La eveniment vor participa Adrian Nicolae Petcu, Nicolae Videnie, Mirel Bănică, Marius Vasileanu și Valentin Ajder. Apoi, de la ora 19:00, se va prezenta volumul Jurnalul unei mame de înger, de Ana Maria Huzum, cu participarea Biancăi Brad. Iar sâmbătă, 21 decembrie, de la ora 18:00 se va lansa volumul Maria cea fără de moarte, de Gaby Michăilescu, alături de actrița Adriana Trandafir și Valentin Ajder.

Vineri, 20 decembrie, de la ora 17:00, fotograful Cristian Radu Nema va lansa albumul Un mare actor -Radu Beligan prin ochii lui Cristian Radu Nema. Alături de autor, la eveniment vor fi prezenți designerul vestimentar Doina Levintza, actorul George Mihăiță și poeta Bianca Beatrice Michi. Alcătuit cu ocazia aniversării a 95 de ani de viață şi 75 de ani de carieră a maestrului Radu Beligan, albumul este o lucrare omagială dedicată în egală măsură colecționarilor cât și iubitorilor de teatru si film românesc. Acesta conține fotografii realizate de-a lungul anilor de tânărul cineast şi fotograf Cristian Radu Nema, din cele mai importante apariții ale actorului din ultimii ani, de la Teatrul Național, Opera Națională, Muzeul Național de Artă, Casa Capșa, Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică, Ateneul Român, precum şi ipostaze în care se află alături de personalități precum Gheorghe Dinică, Florin Piersic, Marin Moraru, Victor Rebengiuc, Ion Caramitru, Manuela Cernat, Mihai Bandac, Mariana Nicolescu si multi alții.

Tot vineri editura RAO anunță un nou eveniment important pentru pasionații de istorie: o întâlnire cu Larry L. Watts, prilejuită de cele mai recente apariții editoriale ale autorului. Astfel, pe 20 decembrie, de la ora 15:00, Larry Watts se va întâlni cucititorii bucureșteni pentru a discuta despre cele două volume publicate deja la editura RAO (Ferește-mă, Doamne, de prieteni și Cei din urmă vor fi cei dintâi) și despre cel de-al treilea, Aliați incompatibili, a cărui apariție este așteptată în această perioadă.

Apoi, începând cu ora 18.00 va fi lansat, în prezența autoarei, albumul biografic Margareta. Portretul Principesei Moştenitoare, de Sandra Gătejeanu-Gheorghe. Volumul face parte din colecția dedicată familiei regale a editurii Curtea Veche Publishing și prezintă copilăria și adolescența Principesei Moștenitoare, despre studiile și experiența comunitară, despre viața de familie, interesele şi activităţile întreprinse de Principesa Margareta în folosul României.

Nu în ultimul rând, de la ora 18:00, Atelierul de carte de la MȚR va susține demonstrații de tipar manual pe hârtie manuală.

Unele dintre cele mai mari edituri din România îi aşteaptă pe cititori la această a doua ediţie a Bookfest de Crăciun cu un total de circa 15.000 de cărţi la preţuri promoţionale. Dintre editurile importante ale căror volume vor fi la Bookfest de Crăciun amintim: Litera, Humanitas, Polirom, Nemira, Rao, All, Curtea Veche Publishing, Adevărul, Niculescu, Baroque Books, Eikon, House of Guides, Antet XX Press, Didactica Publishing, IBU Publishing, Hasefer, Martor, Tim Publisher şi alţii.

Programul de vizitare al salonului va fi următorul:
  • luni - vineri: 11:00 - 20:00;
  • sâmbătă - duminică: 10:00 - 20:00.
Bookfest de Crăciun este organizat de Asociaţia Editorilor din România, sub egida Federaţiei Editorilor din România şi în parteneriat cu Muzeul Naţional al Ţăranului Român.
Parteneri media: Europa FM, Adevărul, HotNews.

Bookfest este cel mai important salon de carte din România și singurul eveniment al industriei editoriale care a reușit să capete o dimensiune internațională marcantă. Anul trecut invitatul de onoare al Salonului Internaţional de Carte a fost Franța, iar publicul a avut ocazia să se întâlnească cu personalităţi importante ale culturii contemporane franceze ca Bernard Pivot sau Michel Houellebecq. Anul acesta circa 95.000 de vizitatori au trecut pe la Salonul Internațional de Carte Bookfest (29 mai - 2 iunie), luând parte la peste 300 de evenimente (lansări, dezbateri, colocvii, concerte, evenimente pentru copii, proiecții cinematografice, evenimente interactive). Invitat de onoare a fost literatura germană prin participarea Austriei, Elveției și Germaniei în cadrul proiectului Trei țări, aceeași limbă. La această ediție au fost prezente nume cu răsunet internațional precum Cătălin-Dorian Florescu, Katharina Hacker, Michael Stavarič, Joseph Winkler, Jan Koneffke, Christian Haller, Saša Stanišić, Julya Rabinowich, Jolanda Pinel. În 2014 invitatul de onoare va fi Polonia.

Anunt Diamant Bucuresteni.ro - publicitate online

Site-ul bucuresteni.ro este un site care doreste sa promoveze evenimentele din Bucuresti si nu numai, sa puna la dispozitia utilizatorului cea mai performanta harta electronica a Bucuresti-ului, si in acelasi timp sa ofere posibilitatea firmel...
https://www.bucuresteni.ro/site/publicitate/