Piesele de 10 minute sunt haiku-ul teatrului american. Prin natura lor, ele sugerează, nu explică, şi depind de metaforă pentru a-şi transmite mesajul. Sunt puternice, precise, ca un fulger, şi rămân întipărite în minte, pentru că spectatorul îşi aduce aminte toată piesa.
Piesele grupate şi în spectacolul trailer, şi în colajele trilogiei, nu au aparent nici o legătură între ele. Şi totuşi, ce vreau să sugerez este că, de fapt, dincolo de haosul aparent al întâmplărilor disparate la care asistăm, există o legătură, un fir roşu care ne conectează pe toţi.

