Cursurile se adresează grupurilor organizate din unităţi de învăţământ (elevi cu vârsta între 14 şi 18 ani) şi abordează un amplu modul de tematici, tehnici şi mijloace de expresie specifice artei actorului (improvizaţie, expresie corporală şi vocală, lucru pe textul dramatic etc.), activităţile desfăşurându-se în baza unui program de întâlniri săptămânale.
Primele grupe care participă la cursurile de actorie organizate de Teatrul Ion Creangă sunt elevii Colegiului Național „Iulia Hașdeu” și ai Liceului Teoretic „Grigore Moisil”. Majoritatea liceenilor implicați fac parte din trupa de teatru a școlii, dar prin acest proiect, cu ajutorul actorilor profesioniști vor avea oportunitatea de a descoperi şi înţelege specificul meseriei de actor, dar şi specificul unor elemente de scenotehnică.

