O poveste nu este niciodată o simplă poveste. Ea spune infinit mai multe despre sine, despre autor şi personaje, decât credem la început. Dincolo de text sau naraţiune – despre sine şi întâmplări – povestea este fluidă. Suntem reali în această fluiditate a poveştii noastre – oglinda noastră şi a lumii.
Povestea ne apare de cele mai multe ori ca reprezentare a lumii exterioare, în care evenimentele şi personajele construiesc lumea şi ne-o apropie, însă ea invită totodată la reflecţie interioară. Povestea rostită (ritualic, de ce nu?) ne dă sentimentul unei ordini care creează spaţiu construcţiei identităţii noastre. Povestea ne transformă.
Ești curios să-ți citești și înțelegi mai bine propria poveste?
Iată care vor fi temele celor 5 întâlniri de curs:
1. De ce (mă) povestesc? Despre o formă a căutării sensului şi încărcarea cu semnificaţie în vecinătatea sacrului. Povestesc, deci exist. Homo narrans – specie aflată în afara pericolului de extincţie, prin puterea nemuritoare a poveştii.
2. (Auto)Biografie. Cine sunt când mă scriu pe mine însumi? Despre scriere confesivă, auto-descoperire şi transformare. Multiplele feţe ale mele.
3. Eu, ca eu, dar noi? Cine suntem noi? Identitate narativă colectivă. Despre paleomitologia şi universaliile poveştilor. Ce ne leagă într-o poveste? Ce ne separă? Ce ne transformă?
4. Fuga din Acum. Despre poveste ca paşaport către un tărâm construit. Abolirea timpului ca povară, prin construcţie personală.
5. Povestea – panaceu. Cum mă vindec cu povestea mea? Despre puterea de leac a poveştii. Stă în puterea mea să-mi (re)scriu povestea aşa cum aleg.
Cursul are loc la sediul fundației – str. C. A. Rosetti 47, et. 1, București. Taxa de participare este 350 de lei, te poți înscrie pe [email protected].

