Dă-dămult... Mai dă-dămult de Ion Luca Caragiale - un basm satiric, având o strucutură mai degrabă dramatică, datorată pasajelor dialogate și a coloratei galerii de personaje (mitice uneori, dar atât de caragialiene). Descrierea își mută verbul la prezent, povestirea e fragmentată, aproapre filmică, ca-ntr-un soi de decupaj pe tablouri în care evoluează fantoșe. Iată, deci, un pretext inedit de joacă pentru un actor cu mijloace.
„Să vă spun ce a pățit o fată de împărat în baltă” propune povestitorul la sfârșit, într-un soi de perpetuare a tarelor neamului nostru. O dată și încă o dată suntem victimele propriilor noastre acțiuni. Nu ne vindecăm de lene, de naivitate, de mania notorietății. Nu ne săturăm să ne poziționăm pe trepte și, cu un drum, să-i ierarhizăm și pe ceilați. Nimeni nu iese învingător, fiecare rămâne cu câte un beteșug. Poate doar privitorul să se salveze pentru că, nu-i așa, Ridendo castigat mores!
