Bucuresti

Anunt Diamant Produse Curatenie

Produse Curatenie Bucuresti - firma PFS Cleaning comercializeaza produse de curatenie in Bucuresti pentru casa, birou si masina (solutii de spalat parchetul, solutii de spalat gresia, solutii de spalat faianta, solutii pentru plastic, solutii pentru masina).
https://produsecuratat.ro

Dialog cu Aurora Liiceanu la Carturesti Verona

Dialog cu Aurora Liiceanu la Carturesti Verona

Detalii

Categorie
Manifestari culturale
Modificat
acum 9 ani si 11 luni
Vizualizari
873

Reprezentari

DataOraLocatie
Joi 23 aprilie 201518:00

Voteaza & Distribuie

Prezentare

Dialog cu Aurora Liiceanu la Cărtureşti Verona

Joi, 23 aprilie, ora 18.00, la Librăria Cărtureşti Verona (terasă) din Bucureşti, va avea loc un dialog cu Aurora Liiceanu pornind de la volumele Valurile, smintelile, păcatele. Psihologiile românilor şi Nici alb, nici negru. Radiografia unui sat românesc, apărute recent la Editura Polirom, şi în format digital, în Seria de autor ce îi poartă numele.

Invitați, alături de autoare: Elisabeta Lăsconi şi Cristian Teodorescu.

Moderatoare: Simona Chițan

Probleme în relaţiile de cuplu sau la locul de muncă, dificultăţi în educarea copiilor, conflicte cu vecinii… Românii obişnuiţi se confruntă cu numeroase probleme, şi de cele mai multe ori îşi spun fără rezerve povestea, fie în speranţa că vor primi o soluţie, fie doar pentru a-şi vărsa oful. Aurora Liiceanu i-a ascultat atît pe bucureşteni, în cadrul unei emisiuni de tip hotline, cît şi pe cei din mediul rural, la ei acasă, în satul Surani. Subiecte tabu, obiceiuri, credinţe şi superstiţii, toate se regăsesc în poveştile celor intervievaţi, pe care autoarea le analizează în volumulValurile, smintelile, păcatele. Psihologiile românilor (ediţia a II-a), în încercarea de a clarifica modul în care oamenii de rînd percep şi se confruntă cu obstacolele vieţii.

De-ale tinereţii valuri • Eroismul iubirii şi dezastrul ei • Mamele: copiii noştri şi copiii altora • Pasiuni nepermise, mirajul străinătăţii • Iubitele şi nevestele de străini

Satul românesc e o microlume, cu reguli şi sisteme de valori proprii. Aurora Liiceanu prezintă o astfel de microlume prin intermediul poveştilor de viaţă ale locuitorilor comunei Surani. Religia, datinile şi munca pămîntului sînt cele mai importante pentru comunitate, şi orice abatere de la acestea este sancţionată fără drept de apel. Oamenii care cunosc obiceiurile locale se împuţinează însă pe zi ce trece, iar modernitatea pare să risipească încet-încet atmosfera încărcată de credinţe şi superstiţii care conferă satului aerul său atît de special. Nici alb, nici negru. Radiografia unui sat românesc aduce în prim-plan fermecătoarea lume rurală, cu mici istorii înglobate în istoria mare şi tradiţii păstrate din generaţie în generaţie.

Mentalul colectiv: un peisaj aproximativ • Colectivizarea • Noi şi Ei: percepţia reciprocă • Femei şi bărbaţi • Credinţa într-o lume dreaptă • Ieşirea din comunism: 1989

Aurora Liiceanu, doctor în psihologie, a lucrat în cercetare şi a predat psihologie la diferite universităţi din Bucureşti, la UQAM (Canada) şi EHESS (Franţa). În prezent, este cercetător senior la Institutul de Filosofie şi Psihologie „Constantin Rădulescu-Motru” al Academiei Române. De aceeaşi autoare, la Editura Polirom au apărut: Cuvinte încrucişate (2012), Supuse sau rebele. Două versiuni ale feminităţii (2013), Legături de sînge. Povestea Ioanei (2013), Soacre şi nurori. La cine este cheia? (2014).

Anunt Diamant Brol Medical Center

Brol Medical Center este o clinica privata situata in centrul orasului Timisoara avand o experienta de aproape 21 de ani in chirurgia estetica. Incepand din anul 2009 clinica isi desfasoara activitatea intr-un spital ultramodern.
https://www.brol.ro