Bucuresti

Divorţul: dramă sau eliberare?

Divorţul: dramă sau eliberare?

Detalii eveniment

Telefon
0726113337
Categorie
Evenimente sociale
Modificat
acum 1 an si 1 luna
Vizualizari
998

Reprezentari

DataOraLocatie
Joi 27 februarie 201418:30-20:30

Voteaza & Distribuie

Prezentare eveniment

Acel “împreună” pe care îl ştiai atât de bine și în care ai investit tot ce aveai mai bun, timp și sentimente, s-a sfârșit! Ce faci, însă, cu regretele care au rămas în urmă, cu tristețea care te copleșește sau cu furia de care simți că nu poți să scapi?

Știi că trebuie să treci peste și să mergi mai departe, dar nu știi cum. Ai vrea chiar să uiți că toate astea s-au întâmplat, dar, oricât de mult ți-ai dori să faci asta, fostul tău partener va face întotdeauna parte din trecutul tău. Uneori, să gestionezi corect și echilibrat relația ta cu fostul soț/ partener sau fosta soție/ parteneră este absolut imperativ pentru că din uniunea voastră au ieșit copii pe care amândoi îi iubiți și de a căror îndrumare în viață sunteți amândoi responsabili. Cum să le explici lor ce s-a întâmplat, atunci când nici ție nu îți vine ușor să-ți explici? Cum să te gândești la tine și la vindecarea sufletului tău fără să îi rănești pe ei? Și, până la urmă, cine mai ești tu după divorț? Cum poți să îți reconstruiești un viitor fericit în această nouă situație?

Divorţul sau despărţirea nu este o experienţă uşoară pentru nimeni. Însă, în mediul potrivit, poți să descoperi că nu este nici sfârșitul lumii. Te invităm la un atelier de dezvoltare personală unde poți să discuți liber despre ceea ce simți și unde poți să descoperi instrumentele potrivite pentru a face față acestei situații dificile. Vei fi înconjurat/ă de un grup restrâns de oameni care te vor asculta fără să te judece și fără să îți pună întrebări incomode, sub promisiunea celei mai stricte confidențialități.