Doua ore cu pauza
„Cărbunariu pune strat după strat de subiecte în fiecare scenă, concentrând mai multe cazuri reale, și creează un tablou al educației românești cu densitatea de idei ca cea a personajelor din picturile lui Peter Bruegel cel Bătrân, livrând continuu argumente și contraargumente pentru o perspectivă sau alta, fără a acuza sau apăra niciuna din părți.
Aceasta este doar una dintre paradigmele spectacolului, căci Gianina Cărbunariu nu se oprește aici și în timp ce se derulează firul dramaturgic principal, se produce o refracție a temelor care duc, într-un cadru mai larg, la o reflecție asupra teatrului.
Această paradigmă se concentrează pe relațiile de muncă, echilibrul de gen, distribuirea rolurilor, raportul între teatru de artă și nevoia de profit a instituțiilor de spectacole (acele venituri proprii pe care instituția trebuie să le producă). Care este linia între produs comercial și act artistic sau cum faci ca arta să se vândă?” (Oana Stoica, Scena9)
