București
Bucuresteni.ro

Drumul Matasii

Detalii spectacol

CategorieSpectacole
Adăugat02.03.2014
Modificat10.10.2021
Vizualizări1191

Votează & Distribuie

Drumul Matasii

Prezentare spectacol

„Drumul Mătăsii” este primul spectacol din România de teatru non-verbal, dans și arte marțiale, îmbinând pantomima, dansul și armele tradiționale chinezești.

O călătorie aventuroasă de pe vremea când stelele țineau loc de GPS, iar caii țineau loc de trenuri și avioane.
Legendarul "Drum al mătăsii" pornește din inima Chinei vechi, trecând prin deșertul mongol, peninsula arabă și Caucaz, pentru a ajunge în Europa muzelor și muschetarilor.

Următoarea reprezentație a spectacolului va avea loc sâmbătă, 19 decembrie 2015, ora 19, la Sala Arcub din Strada Batiștei nr 14 (lângă Teatrul Național).

Coproducție a Companiei de teatru Passepartout Dan Puric și a Institutului de Artă EuroAsiatic, spectacolul pune pe aceeași scenă actori, sportivi de performanță și dansatori care pornesc plini de sensibilitate și umor pe vechiul și noul Drum al Mătăsii.

Kung Fu, pantomimă, dans, arme tradiționale, costume seducătoare, metaforă și umor – toate acestea fac din “Drumul mătăsii” o combinație spectaculoasă de basm chinezesc și film cu Jackie Chan. O poveste fascinantă în care pacea și onoarea se apără cu sabia în mână și în care dragostea se ivește misterios, ca de după un văl de mătase

Filtre spectacol

Tip spectacol: Teatru