Bucuresti

Anunt Diamant Brol Medical Center

Brol Medical Center este o clinica privata situata in centrul orasului Timisoara avand o experienta de aproape 21 de ani in chirurgia estetica. Incepand din anul 2009 clinica isi desfasoara activitatea intr-un spital ultramodern.
https://www.brol.ro

Epoca de aur, de la trofee diplomatice la CiCo, intr-o expozitie retrospectiva la Artmark

Detalii stire

Categorie
Stiri Cultura
Modificat
acum 3 ani si 4 luni
Vizualizari
945

Voteaza & Distribuie

Prezentare stire

Epoca de aur, de la trofee diplomatice la CiCo, într-o expoziție retrospectivă la Artmark

6 martie. JW Marriott Bucharest Grand Hotel. Două licitații pe cât de inedite, pe atât de edificatoare pentru arta românească importantă. Prima spune povestea artei prin lentila unui colecționar autentic al Epocii de Aur. A doua rememorează povestea unei societăți văzute prin lentila politicului.
București 24 februarie
Expoziția "Epoca de Aur" de la Artmark propune colecționarilor 100 de loturi care prezintă amintiri din trecutul recental poporului român. Unul dintre cele mai valoroase a aparținut lui Gheorghe Pană, primar al Bucureștului (1980-1985) și arhitect ideologic executant al Bucureștiului ”de aur”, care a primit în dar de la Nicolae Ceaușescu un Ceas Eterna din aur alb cu 21 de rubine (preț de pornire: 1.200 euro). În aceeași categorie de bunuri de lux se află și haina din blană de vulpe polară (preț de pornire: 900 euro) care i-a aparținut Elenei Ceaușescu sau serviciile de veselă din porțelan aurit (de la 180 euro) care au aparținut cuplului Ceaușescu.
Colecționarii Epocii de aur vor putea deopotrivă licita pentru o carte poștală trimisă de Ion Iliescu lui Paul Niculescu-Mizil (preț de pornire: 50 euro) sau pentru o colecție de 207 de distincții românești dintre 1930-1980 (preț de pornire: 300 euro) sau pentru ediția limitată a mapei filatelice dedicate inaugurării complexului energetic ”Porțile de Fier” (preț de pornire: 50 euro). Dintre loturile expoziție nu puteau să lipsească un afiș cu CiCo, șampania Premiant, cutia bomboanelor Dezrobirea sau personajul Mihaela al anilor ’70.
În expoziție, pe lângă obiectele familiei Ceaușescu, publicul poate admira sabia de protocol a conducătorului primită cu dedicaţie din partea Armatei Române (preţ de pornire: 1.000 de euro). Dintre loturi se remarcă un document rar, care reprezintă o notă de plată externă cu semnătura olografă a dictatorului român (preț de pornire: 100 euro), care se obliga să restituie 40 de milioane de dolari prin minereu de fier și credite de la diverse organisme financiare străine.
Însă, dincolo de datoriile externe, expoziția cuprinde dovezi ale relațiilor diplomatice diverse susținute de Nicolae Ceaușescu și alți lideri comuniști precum George Macovescu. Cel mai valoros trofeu diplomatic este chiar un trofeu de vânătoare, o blană de leopard (preț de pornire: 1.200 euro), primită în dar de Ceaușescu de la un lider african, care știa de pasiunea conducătorului român pentru vânătoare. Se pare că și Richard Nixon știa de pasiunea acestuia pentru arme întrucât la întâlnirea oficială din 1973, Ceaușescu a fost invitat să viziteze fabrica de arme Colt, momentul fiind înregistrat într-o fotografie. Alte imagini din expoziție îl înfățișează pe Ceaușescu alături de Tito, Gorbaciov sau Nixon.
George Macovescu se bucură la rândul său de cadouri de protocol însemnate precum un ceainic miniatural autentic (preț de pornire: 200 euro) din partea lui Indira Ghandi sau o tavă din argint oferită de Charles de Gaulle (preț de pornire: 1.500 euro).
Cea de-a doua secțiune a expoziției este dedicată Licitației "Colecției Generalului Constantin Doncea" care aduce în atenția pasionaților de frumos povestea unui colecționar atipic epocii sale și opere de artă create de cei mai importanți artiștii români. Luchian, Pallady, Dărăscu, Ressu și Dimitrescu sunt doar o parte din numele marilor artiști care compun colecția acestuia și imaginea omului Constantin Doncea.
Expoziţia ”Epoca de Aur” poate fi vizitată la Palatul Cesianu-Racoviţă, Str. C.A. Rosetti nr. 5, în perioada 21 februarie - 5 martie. Licitațiile Artmark de la începutul lunii martie se desfăşoară pe data de 6 martie, după cum urmează: Licitația Colecția Gen. Constantin Doncea, viceprimar al Bucureștiului între 1974-1978 (ora 19.00), Licitația Epoca de Aur (20.00).

Anunt Diamant Produse Curatenie

Produse Curatenie Bucuresti - firma PFS Cleaning comercializeaza produse de curatenie in Bucuresti pentru casa, birou si masina (solutii de spalat parchetul, solutii de spalat gresia, solutii de spalat faianta, solutii pentru plastic, solutii pentru masina).
https://produsecuratat.ro