Gărgăriţele se întorc pe pământ, de Vasili Sigarev
Un spectacol tensionat maximal, încărcat de duhurile şi energiile vieţii pustiite, deznădăjduite. Ceea ce se vede la suprafaţă este mizeria, violenţa, prostia, însă această lume supravieţuieşte fiind vitalizată de izvorul interiorităţii, în care licărește, încă, umanul: iubirea, prietenia, compasiunea. Lumea în care ai văzut lumina zilei poate fi un coşmar, dar trebuie să te lupţi ca să te trezeşti; altfel rămâi fără simţul lucidităţii, iar naivitatea este sacţionată drastic în jungla celor fără scrupule. În spatele unei violenţe extreme se află întotdeauna o traumă, pare să ne strige Vasili Sigarev, iar trauma este undeva, în copilărie, când greşelile adulţilor îi mutilează afectiv pe cei nevinovaţi.
Indeterminabilul raport vis/realitate, misterioasa graniţă dintre lumea celor vii şi a celor morţi sunt exploatate intens de către tânărul regizor. Tulburarea şi angoasa celor vii îi cheamă pe cei morţi, dar aceştia nu pot fi nimic mai mult decât tăcuţi martori ai suferinţei.
În „Gărgăriţele se întorc pe pământ“, sordidul vieţii e luminat discret de speranţă, de încredere în capacitatea omului de a-şi păstra căldura sentimentelor, indiferent de desfigurarea la care îl supune mediul social. Această lume supusă morţii are frumuseţea fragilă a unui zbor de gărgăriţă înainte de căderea primei zăpezi.
Raluca Naclad, secretar literar
Un spectacol tensionat maximal, încărcat de duhurile şi energiile vieţii pustiite, deznădăjduite. Ceea ce se vede la suprafaţă este mizeria, violenţa, prostia, însă această lume supravieţuieşte fiind vitalizată de izvorul interiorităţii, în care licărește, încă, umanul: iubirea, prietenia, compasiunea. Lumea în care ai văzut lumina zilei poate fi un coşmar, dar trebuie să te lupţi ca să te trezeşti; altfel rămâi fără simţul lucidităţii, iar naivitatea este sacţionată drastic în jungla celor fără scrupule. În spatele unei violenţe extreme se află întotdeauna o traumă, pare să ne strige Vasili Sigarev, iar trauma este undeva, în copilărie, când greşelile adulţilor îi mutilează afectiv pe cei nevinovaţi.
Indeterminabilul raport vis/realitate, misterioasa graniţă dintre lumea celor vii şi a celor morţi sunt exploatate intens de către tânărul regizor. Tulburarea şi angoasa celor vii îi cheamă pe cei morţi, dar aceştia nu pot fi nimic mai mult decât tăcuţi martori ai suferinţei.
În „Gărgăriţele se întorc pe pământ“, sordidul vieţii e luminat discret de speranţă, de încredere în capacitatea omului de a-şi păstra căldura sentimentelor, indiferent de desfigurarea la care îl supune mediul social. Această lume supusă morţii are frumuseţea fragilă a unui zbor de gărgăriţă înainte de căderea primei zăpezi.
Raluca Naclad, secretar literar
